Actualitatea pedagogiei Sfintilor Trei Ierarhi

Personalitatea Sf. Vasile cel Mare se distinge prin finetea spiritului si vigoarea caracterului. El si-a concentrat preocuparile in directia educativ-religioasa, intentionand in special ridicarea vietii monahilor la o traire superioara. Nu i-a uitat insa nici pe tinerii crestini, dornici ca si el altadata, sa se instruiasca in stiintele vremii. Lor le dedica Omilia a XVIII-a. Spirit foarte cultivat, excelent cunoscator al culturii grecesti, Sf. Vasile nu dispretuieste arta si literatura autorilor pagani, ci o recomanda cu multa caldura. Abordarea lor trebuie, insa, insotita de discernamant.

Scrierile antice sunt folositoare in masura in care continutul lor se apropie de idealul crestin, caci ele ofera modele de virtute propuse de autori precum Homer, Solon, Pitagora, Platon, Diogene etc. Citirea lor pregateste sufletul pentru intelegerea adevarurilor divine, tinta finala a sufletului. Cultura laica este de altfel o haina de cinste pentru orice crestin, daca acesta a stiut sa extraga ceea ce este bun si de folos pentru sufletul sau. De aceea, Sf. Vasile avertizeaza ca in scrierile antice se gasesc si texte necuviincioase, de care trebuie sa ne indepartam asemenea lui Ulise de cantecul sirenelor. Auzind cuvantul rau, suntem tentati sa implinim si fapta rea pe care o descrie.

Principii moderne ale educatiei

Scopul educatiei este, dupa Sf. Vasile, dobandirea virtutii si realizarea unei personalitati moral-religioase, in care iubirea de Dumnezeu si iubirea de oameni conlucreaza. Mijloacele trebuie sa fie variate, iar educatia trebuie sa inceapa de timpuriu, cand sufletul copilului "este inca fraged si usor de format si, fiind moale ca ceara, primeste cu usurinta formele care se preseaza asupra lui, asa incat, atunci cand va veni ratiunea, sa arate ceea ce este folositor, iar obiceiul sa indrume cu usurinta spre savarsirea binelui". Nu este oare acesta conceptul pedagogic modern care cere formarea deprinderilor la prescolar si scolar si metafora plasticitatii firii umane, atat de indragita de psihologia moderna? Si tot Sf. Vasile este cel care sugereaza alternarea activitatilor intelectuale si practice, diferentierea in predare si respectarea particularitatilor de varsta. Totodata, el prescrie o serie de masuri in ceea ce priveste somnul si privegherea, cantitatea, calitatea si frecventa hranei, igiena trupului. Pedepsele trebuie sa fie in functie de gravitatea faptei savarsite, iar recompensele nu trebuie uitate. Conceptia pedagogica vasiliana este ca tinerii pot fi influentati in bine sau in rau, in functie de modelele ce i se ofera. De aceea, educarea vointei trebuie sa fie un alt obiectiv important.

Importanta exemplului personal

Desi avea o fire meditativa si o sensibilitate deosebita, Sf. Grigorie Teologul, cu mintea sa subtila, indrazneata in ratiune, constituie modelul educatorului crestin. Personalitate sa de eminent pedagog este intregita de dragostea calda pentru credinciosii sai, dezinteresul total fata de cele trecatoare, grija fata de saraci, capacitatea de a ierta cu usurinta si, mai ales, darul de a patrunde in sufletul auditorilor sai si de a le impartasi din bogatiile invataturii sale. Avand in vedere ca omul, subiectul educatiei, este "un abis de nepatruns", cu taine si ascunzisuri, a pune reguli vietii si a o conduce este "arta artelor si stiinta stiintelor". Iar sufletul acestei arte a educatiei nu este altul decat educatorul. Din acest motiv, Sf. Grigorie accentueaza asupra moralitatii, intelepciunii si credintei lui, ca unul ce vrea sa ii invete si pe altii superioritatea morala, adevarata intelepciune si cunoasterea de Dumnezeu.

Educatia de buna voie

Educatorul nu trebuie sa se rezume la o simpla comunicare de cunostinte, ci trebuie sa urmareasca progresivitatea ideilor. Iar cel mai important este progresul in deprinderile morale, caci tinerii trebuie sa paseasca din virtute in virtute. Sf. Grigorie recomanda de asemenea invatarea in spirala. Efortului acumularii de cunostinte si dobandirii unei virtuti ii urmeaza aprofundarea lor, pentru odihna sufletului, care se pregateste sa urce o noua treapta. Constient de importanta oratoriei si stapanirii artei discursive, ne indeamna in acelasi timp sa invatam sa ne strunim limba, pentru a scoate la vreme ideile "ce se zbat in durerile facerii". Principiul de baza este insa ca "educatorul trebuie sa-i duca pe cei multi la cumpatare prin superioritatea vointei sale, nu prin constrangere si sila, ci sa-i atraga prin convingere. Ca ceea ce se face fara voie nu poate fi stabil, pe langa faptul ca este tiranic si nevrednic de lauda. Ceea ce se face in libertate, aceea se intareste neincetat" (Panegiric in cinstea Sf. Vasile cel Mare).

Primul tratat de pedagogie crestina

Supranumele de "Gura de Aur" nu face decat sa exprime elocventa desavarsita a Sf. Ioan, preotul din Antiohia ajuns patriarh al Constantinopolului. Conceptia sa despre educatie si necesitatea ei se intemeiaza pe principii multiple, esentiale. Accentul cade insa pe posibilitatea omului de a se indrepta si perfectiona. In acest demers, el se bazeaza pe libertatea vointei si ratiunea sanatoasa, care ajuta la discernerea binelui si raului. In cuvantarea Despre slava desarta si educatia copiilor, Sf. Ioan analizeaza problema educatiei in toata complexitatea ei, daruind lumii primul tratat de pedagogie crestina. La inceput, el defineste educatia, apoi arata scopul ei constructiv pentru personalitatea copiilor, deosebind educatia pur instructiva de cea a sufletului (idee preluata mai tarziu de pedagogul Pestalozzi). Educatorii recomandati de Sf. Ioan sunt, pe de o parte, Dumnezeu, prin natura si constiinta, pe de alta parte, parintii, invatatorul, pedagogul, sclavul, doica.

Cetatea sufletului

Compararea sufletului copilului ce urmeaza sa fie educat cu o cetate reprezinta poate cea mai plastica si mai elocventa figura de stil pentru a ilustra conceptia pedagogica a Sf. Ioan Gura de Aur: "Socoteste ca esti un imparat care ai sub ascultare o cetate: sufletul copilului tau; caci sufletul e intr-adevar o cetate" (Despre slava desarta si educatia copiilor). El evidentiaza astfel rolul major pe care il are familia in educarea copilului, ce trebuie sa inceapa cat mai de timpuriu. Desi iubirea parintilor este fireasca, Sf. Ioan arata ca este nevoie de mai mult: "Caci pe parinte nu-l face parinte nasterea pruncului (...), ci osteneala pe care o depune ca sa-l invete pe prunc tot ceea ce este bun si folositor pentru sufletul lui".

Cele cinci porti

Toate cele cinci simturi, limba, auzul, mirosul, vazul si atingerea, reprezinta porti ale acestei cetati. Prin ele pot intra in suflet atat binele, cat si raul, de aceea aceste porti trebuie supuse disciplinei. Cel dintai simt care trebuie disciplinat este limba, pentru ca orice cuvant rau sa fie evitat si orice cuvant bun sa fie primit, pentru zidirea sufleteasca. Pentru gura, el cere "usi si zavoare de aur, nu de lemn sau de fier", acestea fiind de fapt cuvintele lui Dumnezeu. Urmatorul simt vizat este auzul, parintii trebuind sa ia masuri pentru a-l feri de cuvintele necuviincioase sau injurii. In schimbul povestilor imorale, Sf. Ioan recomanda parintilor sa povesteasca diverse istorisiri din Sfanta Scriptura, conform puterii de intelegere a copilului. Urmeaza educarea mirosului, ce trebuie pazit datorita capacitatii de a stimula placeri nedemne de natura umana. A patra poarta este vazul, deosebit de greu de pazit, motiv pentru care trebuie sa i se fixeze reguli stricte: copilul sa fie ferit de privelisti rusinoase si sa i se indrepte atentia spre frumusetea celor create de Dumnezeu. Ultimul simt ce trebuie educat este atingerea, ce este localizata pe suprafata intregului trup. Educarea lui se face prin departarea de o viata lenesa si dedicarea unei vieti aspre, ascetice.

Disciplinarea cetatenilor

Sf. Ioan vorbeste apoi de cetatenii acestui oras si casele lor. Casele sunt pieptul (locul maniei), ficatul (casa poftei) si creierul (unde locuieste ratiunea). In fiecare casa stau cate doi cetateni, unul bun si unul rau, o virtute si o patima. In prima stau cumintenia si moderatia, precum si indrazneala si agresivitatea; in a doua, din nou cumintenia, dar si desfranarea; in a treia, chibzuinta si nebunia. Sfatul Sf. Ioan este "sa purtam de grija ca virtutile sa se nasca in locurile acestea si sa nasca astfel de cetateni, si nu rai; caci aceste patimi se fac ca niste maici ale gandurilor rele". El ofera si o terapie pentru fiecare dintre aceste trei facultati: mania, pofta si ratiunea. Pentru educarea maniei, recomanda valorificarea relatiilor copilului cu servitorii si cu cei de o varsta cu el. Astfel, copilul trebuie invatat sa-si controleze mania, chiar si atunci cand este provocat pe nedrept, cultivand in schimb blandetea. Disciplinarea poftei trebuie sa inceapa si ea devreme, prin ferirea de tot ce este imoral. Mai mult, trebuie sa i se aduca in fata oameni plini de virtute, mai ales dintre cei ce sunt de o conditie sociala mai joasa. Nu in ultimul rand, trupul trebuie deprins cu postul si rugaciunea. Ratiunea trebuie dirijata spre ce este moral si de folos spre mantuirea sufletului sau. Iar cea mai sigura cale de a ajunge la adevarata intelepciune este cea de a sadi in sufletul copilului frica de Dumnezeu.

Educatia fetelor

Sf. Ioan isi incheie tratatul prin cateva paragrafe dedicate exclusiv cresterii si educarii fetelor. Desi sfaturile pe care le da privitor la educarea baietilor sunt in general valabile si in cazul fetelor, aici el le acorda exclusivitate. Astfel, el recomanda o educatie in conformitate cu rostul lor, cel de a fi bune gospodine, de a naste prunci si de a-i creste cu buna cuviinta. Fetele trebuie educate astfel incat sa nu fie subjugate de "lux si de podoabe". Finalul este magistral: "Toate sa le faca dupa legea aceasta, si atat tanarul, cat si fata sa se abtina de la placere si betie. Caci acesta este un lucru mare pentru cumintenie, fiindca pe tineri ii tulbura pofta sexuala, iar pe femei dragostea de podoabe si de fleacuri. Sa reprimam, asadar, toate acestea si asa vom putea placea lui Dumnezeu crescand asemenea atleti ca sa putem dobandi atat noi, cat si copiii, bunatatile cele fagaduite celor ce-L iubesc pe El". Desi acest mic tratat despre educatie a fost adresat contemporanilor Sf. Ioan, cand moralitatea crestinilor era amenintata de luxul excesiv si imoralitatea teatrului, jocurilor si curselor de cai, principiile sale pedagogice sunt la fel de actuale astazi, si nu doar in cadrul educatiei religioase.