Am pierdut o tara intr-un pahar cu apa
Autor: Benoit VITSE
Data publicarii: 02/07/2010
Lui Lucian Vasiliu
Tara-ntreaga s-a topit fara sa spuna un cuvant.
N-am baut apa tulbure
Am ridicat paharul in fata ferestrei.
In lichidul care nu mai era apa
se agitau forme ciudate,
dar deloc straine.
Un miros, un parfum din Romania...
O ameteala ma cuprinse delicat.
Un praf se formase la suprafata,
acelasi praf pe care-l am inca
in par si in sprancene.
Apoi mirosul deveni caustic, salbatic.
Paharul era cat pe ce sa-mi alunece printre degete.
In lichidul haotic - un popa,
o fata goala zambindu-i unui pictor naiv,
cai trasi de carute
si un teatru de cartier asediat.
Un strigat razbea de printre ziduri
Urechile ma dureau.
paharul imi taie mana,
inchipuirile imi smulgeau lacrimi
Manastiri bantuite si obsesia calugarilor.
Copii ai strazii, nici macar tigani,
se abandonau in canale.
Totul parea definitv pierdut.
Ca pe un ou pe care gaina il striveste
din plictiseala si din capriciu
si care, zdrobit, manjeste cizmele
taranului nicand satul
Nici urma de ceva solid in lichid,
si nici urma de poet care sa-mi explice
de ce noaptea s-a lasat asa devreme.
Primaria Iasi
