Campanie de plantare in cadrul IaSi Recicleaza
Autor: (D.C.)
Data publicarii: 19/03/2009
Asociatia Tinerii Ecologi Romani din Iasi, in colaborare cu Asociatia "Mai Bine", organizeaza vinerea si sambata aceasta o campanie de plantare in cadrul celei de-a treia editii a programului IaSi Recicleaza.
Initiativa se va desfasura in comuna Dobrovat, cu sprijinul ocolului silvic din localitate. "Intentionam sa plantam 6.500 de puieti de stejar si frasin pe o suprafata de 1,3 hectare prin mobilizarea a peste 400 de voluntari, studenti, cadre didactice, reprezentanti ai institutiilor publice si ai firmelor private. Participantii vor avea posibilitatea sa aleaga un interval orar din cele patru pe care le punem la dispozitie", a precizat Alexandrina Dinga, managerul proiectului. Cei care doresc sa fie voluntari in acest proiect se pot inscrie pe pagina web special creata pentru eveniment, anume www.iasirecicleaza.ro.