Corneliu Zelea Codreanu dupa 70 de ani...

O editura bucuresteana necunoscuta (Blassco) retipareste „Circulari si manifeste (1927-1938)", una dintre cartile lui Corneliu Zelea Codreanu, aparuta postum, in anul 1940, la 2 ani dupa uciderea fondatorului Miscarii Legionare din ordinul regelui Romaniei, Carol al II-lea.

Asadar, avem de-a face cu cea de-a doua editie aparuta in Romania a volumului, indiscutabil util, in primul rand istoricilor preocupati de cercetarea fenomenului extremei-drepte romanesti, dar si marelui public, multa vreme supus unui bombardament al dezinformarii. Sunt reunite in paginile cartii documente oficiale ale legionarismului romanesc, generate de gandirea si condeiul lui Codreanu, personaj in continuare controversat, care nu a beneficiat, inca, in istoriografia din tara, de o analiza lipsita cu totul de exagerari. A fost pictat fie ca un inger neprihanit, ca un erou-martir al nationalismului autohton, fie ca un demon insetat de sange, primitiv si exaltat, un fanatic inflexibil.

Corneliu Zelea Codreanu a fost  unul dintre cele mai interesante personaje ale  dreptei radicale europene, prin charisma uriasa pe care a avut-o, moralitatea vietii sale personale, fermitatea si curajul extrem de care a dat dovada in momente care pe politicieni cu mult mai bine cotati i-ar fi incovoiat ori aruncat in derizoriu. N-a fost o inteligenta exceptionala, era insensibil la actul lecturii, dar dovedea multa pretuire pentru acei intelectuali prestigiosi dublati de onestitate. Avocat de profesie, n-a cunoscut bogatia, s-a casatorit cu o femeie modesta, dar impecabila sub aspectul conduitei, n-au avut copii, insa a infiat o fetita de care s-a atasat extrem de mult. Era tacut din fire, vorbea laconic, insista pe esenta lucrurilor, se plictisea usor si nu avea deloc talent oratoric. Prezenta sa fizica era impunatoare, toate marturiile scrise si orale ale celor care l-au cunoscut atestand capacitatea aproape neverosimila de a fascina masele prin simpla descindere in mijlocul lor.

A creat din nimic o miscare nationalista, animata initial de respectabile idealuri anticomuniste si patriotice, ostila oricarei forme de politicianism demagogic, tanara, dinamica, dar care, mai ales dupa uciderea lui, s-a prabusit sub povara  antisemitismului furibund, actelor de violenta, coruptiei, mediocritatii majoritatii liderilor din apropierea succesorului sau, Horia Sima.

Indiscutabil, Codreanu a avut multe pacate: fanatismul lui devenea pe alocuri absurd, antisemitismul a reprezentat o trasatura de caracter greu de justificat, in ciuda faptului ca a cautat sa-l nege mereu, insistand pe faptul ca n-avea nimic cu poporul evreu, ci doar cu acei evrei vinovati de comunism sau spolierea economiei romanesti. Nu intelegea mecanismele democratiei, considerand-o inutila si, mai ales, periculoasa pentru un stat tanar politiceste, cum era statul roman. Prefera o conducere de tip autoritar, desi s-a exprimat in repetate randuri si impotriva oricarei forme de dictatura, neezitand sa-l infrunte pe insusi suveranul tarii, Carol al-II-lea, om deosebit de inteligent, dar imoral, care a incercat zadarnic sa-l cumpere cu functia de prim-ministru. Liderul legionarilor a refuzat oferta, indignat mai ales pe propunerea facuta de Carol ca legionarii sa-l recunoasca pe suveran drept sef al lor. O asemenea reactie i-a pecetluit sfarsitul, cunoscuta fiind firea razbunatoare a monarhului roman.

Cartea de fata ne ajuta sa intelegem cate ceva din spiritul si gandirea acestui politician ciudat, care nici macar nu s-a considerat pe sine om politic, ci un fel de prim intre egali, un lider de secta, un coordonator al unui curent de opinie. Nu era lipsit de un anume talent al frazarii clare si directe, fanatismul si-l asuma fara ezitare, parea mereu sigur pe sine. Acest om extraordinar de credincios a ucis, totusi, un seaman de-al sau, chiar daca era vorba de un seaman de o duritate incredibila, inclinat spre excese, asa cum l-au retinut marturiile netrucate pe Constantin Manciu, fostul prefect al politiei din Iasi, cel impuscat de Codreanu. Si, totusi, tanarul avocat a fost atunci achitat, juratii decizand ca se aflase in legitima aparare. Istoriografia perioadei comuniste a acreditat ideea ca liderul legionarilor ar fi deliberat uciderea lui Manciu, dusman intratabil al studentimii antisemite si nationaliste din Iasi. Raman inca multe aspecte neclarificate si nu-i rostul prezentului text de a le dezvolta aici.

Sa retinem faptul ca, pentru etnicii evrei din Romania si de aiurea, numele lui Codreanu e odios, ca si acela al maresalului Ion Antonescu, iar pentru batranii legionari supravietuitori, ca si pentru toti nationalistii de un anticomunism implacabil, imaginea lui se acopera de o lumina aproape sacramentala. Istoricul e dator, insa, a-si suspenda simpatiile sau antipatiile si a analiza totul prin prisma faptelor, pe baza de documente solide, texte imposibil de negat, marturii verificate din cel putin trei surse absolut credibile.

Destinul lui Codreanu a fost tragic, iar faptul ca mitul sau a reusit sa supravietuiasca dupa atata vreme spune ceva si despre multele maladii de care a fost mereu macerata democratia, in varianta sa romaneasca...