Cronica unui esec anuntat

Sa n-o intoarcem ca la Ploiesti, cum incearca liderii sindicali - la o privire cit de cit obiectiva, este limpede ca marea greva generala a esuat. Mi-am dat seama ca asa se va petrece inca din zilele care au precedat greva, urmarind prestatiile triumfaliste ale liderilor sindicali pe la diversele posturi de televiziune. Era limpede ca incercau sa se autoincurajeze si sa-si mobilizeze milioanele de membri de sindicat, mai degraba paralizati de vestea reducerii cu un sfert a salariilor si cu spaima pierderii slujbelor cuibarita in suflete. N-a fost un esec total, dar nici un succes, dupa cum incearca sa se autoincurajeze aceiasi lideri sindicali - a fost un vint usurel acolo se astepta o furtuna, daca nu o tornada, „un vint potrivit, pina la tare", dupa cum suna titlul unei antologii a poetilor de limba germana din Romania anilor optzeci. Guvernantii rasufla usurati, opozitia ofteaza - ar fi fost bine sa fi fost scoase castanele din foc cu mina sindicatelor! -, liderii sindicali viseaza viitoarele succese ale actiunilor revendicative, presa anti-sistem continua sa priveasca lucrurile prin prisma unui succes inexistent, presa pro-guvernamentala a ales sa rida de sindicate, comentatorii acreditati la Cotroceni si Palatul Victoria au recapatat culoare in obrajii cam palizi in ultima vreme.

In realitate, nimeni nu are vreun motiv de bucurie, iar cit priveste risul ma tem ca e pretimpuriu si cam strimb lipit pe figura! Pentru ca au fost citeva semnale foarte limpezi in aceste zile ce se anuntau fierbinti si au fost caldicele. In primul rind, e clar ca populatia, in ansamblu, nu doar sindicalistii si pensionarii, detesta clasa politica tot in ansamblu, nu doar pe actualii guvernanti, cu dl. Basescu, premierul de facto si cel care a dat vestea proasta in locul premierului de jure, in frunte. In al doilea rind, ca liderii sindicali au ajuns la o cota de popularitate care tinde spre zero in ochii membrilor sindicatelor pe care le conduc, uneori de doua decenii. Se razbuna acum si folosirea carierei sindicale drept trambulina pentru una politica, si jocurile la doua capete pe care le fac cu politrucii de toate orientarile, si afacerile cu totul nebuloase in care sint implicati unii dintre ei - si nu ma refer la mititei locali, ci la lideri nationali. Au dovedit si ei, ca si bravii politruci, ca sint sensibili ba la mita, ba la santaj, ba la presiuni, ba la toate laolalta in functie de situatie.

Ei, bine, daca pe ei insisi nu, pe mine ma ingrijoreaza aceasta, in fond, lipsa de credibilitate si de autoritate a liderilor sindicali in fata membrilor de sindicat si a opiniei publice in general. In doua-trei luni, pina trece vara cum s-ar spune, efectele scaderii veniturilor vor fi deja simtite pe salariati si pensionari pe propria piele, la modul cronic. Ma tem, prin urmare, de un val de proteste sociale stihiale, anarhice, care risca sa mature totul. Mai ales ca, in absenta oricaror masuri efective de relansare economica, pe masura ce incasarile la buget se vor tot prabusi, guvernul va simti nevoia altor masuri de austeritate, pentru ca altceva nici nu stie. In principiu, nici n-ar fi rau, doar ca nu se stie niciodata cum se termina. In loc guvernantilor de acum, dar si a opozitiei, m-as ruga cerului sa treaca motiunea de cenzura! Nu pentru a se instala opozitia in loc, la fel de compromisa in raport cu situatia de acum, ba chiar si la fel de incapabila sa gaseasca solutii pentru iesirea din criza, ca si vremelnicii guvernanti. In momentul de fata, singurul mijloc de a recladi un pic de incredere ar fi un guvern tehnic, ca in septembrie 1991 ori in 2000, cu un mandat precis legat exclusiv de iesirea din criza. Un guvern sustinut de toate partidele parlamentare, dar nu unul de „uniune nationala", nu politic. Poate a venit vremea ca dl. Isarescu sa scoata capul din „cutia" BNR!