Crucea, treapta spre Inviere

In a treia Saptamana a Postului suntem indemnati sa privim inauntrul nostru si sa ne cercetam cu sinceritate cugetul, intrebandu-ne daca ne aflam pe calea cea buna. Raspunsul la aceasta intrebare trebuie sa aiba ca punct de referinta Crucea. Crucea Mantuitorului Hristos si crucea personala. Simbolul crestinismului este Crucea, iar ea nu poate fi privita decat din perspectiva Invierii. Din acest motiv, si asumarea conditiei de crestin trece prin Taina Crucii.

Nu putem ajunge la biruinta fara suferinta. Nu putem gusta roadele mantuirii aduse de Hristos fara sa ne rastignim si noi patimile si neputintele. Neascultarea lui Adam si a Evei a permis mortii sa se inscrie in fiinta omeneasca. Hristos a biruit moartea in Trupul sau, dandu-ne si noua putinta sa-l biruim. Pentru aceasta este insa necesar sa ne luam "crucea" acestei vieti adica sa ne asumam neputintele si sa ne purtam responsabilitatile. Desi toti oamenii sunt chemati sa Il urmeze pe Hristos, fiecarui om i s-a lasat libertatea de a alege: "oricine voieste sa vina dupa Mine". Prima conditie ceruta celui ce opteaza pentru urmarea lui Hristos este "lepadarea de sine". Este vorba de lasarea in urma a egoismului personal, a iubirii autosuficiente, a indiferentei fata de durerea celuilalt. Poti sa nu faci rau si sa irosesti timpul vietii nefacand binele, ceea ce este echivalent, in opinia Sfintilor Parinti, cu un pacat: "Nu vom da socoteala numai pentru raul facut, ci si pentru binele pe care am fi putut sa il facem si nu l-am facut".

Asumarea Crucii

Fiecaruia dintre noi ii este dat sa purtam pe umeri o cruce. Nu este vorba de o cruce de lemn, materiala, ci de o cruce in sens de suferinta, pentru ca viata fiecaruia dintre noi trebuie traita pana la capat. Trebuie sa acceptam inclusiv suferinta. Important nu este insa felul crucii (al suferintei), ci modul in care o purtam. Deosebit de sugestiva este atitudinea celor doi talhari rastigniti pe cruce deoparte si de alta a Mantuitorului. Crucea din dreapta ne vorbeste despre pocainta si credinta. Talharul din dreapta isi recunoaste greselile si vede in rastignitul din mijloc pe Dumnezeu, caruia ii cere ajutorul si pomenirea in Imparatia Sa. Si Iisus ii raspunde indata, invitandu-l in Imparatia Sa. Este surprinzatoare aceasta atitudine, insa putini observa cat de mare era credinta acelui talhar. Iisus era pe cruce parasit aproape de toti si chiar batjocorit de cei prezenti, incat aproape nimeni nu mai credea in atotputernicia Sa dumnezeiasca. Numai talharul din dreapta Sa ii spune: "Doamne", recunoscandu-L stapan al intregului univers. Aceasta este crucea celor care au trait in pacat pana la o vreme si care la un moment dat vin cu pocainta la picioarele Celui Rastignit si-si poarta suferintele vietii cu rabdare, pentru ca pocainta adevarata nu lasa loc deznadejdii si razvratirii impotriva Creatorului in caz de suferinta. Crucea din stanga Mantuitorului ne descopera pe talharul nepocait. Lui ii este caracteristica hula fata de Mantuitorul si ingamfarea mare de care da dovada chiar si rastignit pe cruce. Din pacate, sunt multi cei care poarta suferinta (crucea) ca acest talhar nepocait, blestemand pe Dumnezeu.

Urmarea lui Hristos

Ultimul indemn este chemarea Mantuitorului de a-I urma Lui. Nu este vorba despre o urmare fizica, asemenea Apostolilor, care au trait in anturajul lui Hristos, deoarece El nu mai este fizic printre noi. Hristos este insa prezent permanent in Biserica Lui, in Sfintele Taine, in lucrarea ierarhiei bisericesti instituite de El Insusi pentru a-i continua activitatea. Hristos este prezent si in fiecare Sfanta Liturghie, prin jertfa nesangeroasa de paine si vin ce se preface prin pogorarea Sfantului Duh in Trupul si Sangele Sau. Hristos este prezent si in fiecare om botezat in numele Lui si care se impartaseste cu Trupul si Sangele Lui. Din acest motiv, urmarea lui Hristos este un drum al regasirii lui Hristos in inima noastra, o redescoperire a chipului lui Dumnezeu ascuns in fiecare dintre noi. Urmarea lui Hristos nu e spre in afara, ci spre inauntrul nostru. Este un drum al travaliului launtric, al luptei cu sine, cu incercarile, cu dificultatea dobandirii virtutilor, cu daruirea de sine lui Dumnezeu si aproapelui, toate prin atentie sporita la ispite, rugaciune neincetata, cumpatare si post.

Rasplata cereasca

"Caci ce i-ar folosi unui om sa castige lumea intreaga daca si-ar pierde sufletul?" Ce ii foloseste unui om sa castige recunoasterea umanitatii pentru ca posteste ca Sf. Ioan Postitorul, sau se ridica de la pamant prin rugaciune ca Sf. Maria Egipteanca, sau este filantrop ca Sfantul Ierarh Nicolae, daca el se hraneste din aceste laude pe pamant si, in loc sa se inalte prin fapte, se scufunda prin mandrie? "Adevarat graiesc voua: acestia si-au luat plata lor!" Prin Hristos toate acestea au capatat un alt sens. Dupa modelul Mantuitorului, faptele bune nu mai sunt facute egoist, ca "cele ale oamenilor", pentru lauda, ci altruist, pentru dragostea pe care Dumnezeu ne-o cere: unul spre celalalt si cu totii spre El! "Ca cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde; iar cine isi va pierde sufletul pentru Mine il va afla." Numai asa ne putem scapa sufletul, desprinzandu-ne de duhul lumii acesteia si dedicandu-ne viata urmarii lui Hristos si Evangheliei. Cu El alaturi, purtarea Crucii devine mai usoara: "Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre. Caci jugul Meu e bun si povara Mea este usoara." Crucea o ridicam insa cu un scop, jugul il luam cu o credinta: invierea mortilor si viata veacului ce va sa vie, dupa cum marturisim in Simbolul credintei. Atunci "Fiul Omului va sa vina intru slava Tatalui Sau, cu ingerii Sai; si atunci va rasplati fiecaruia dupa faptele sale."

Rasplata pamanteasca

Exista insa si o rasplata pamanteasca, pe care o vom primi inainte de a ne muta la ceruri: "Adevarat graiesc voua: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind in imparatia Sa".

Apostolii l-au vazut pe Hristos in slava Sa imparateasca pe Muntele Taborului, Sf. Apostol Pavel s-a ridicat din aceasta viata la al treilea cer, chipurile Sfintilor stralucesc la rugaciune plini fiind de slava lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai de pret rasplata, pregustarea Imparatiei cerurilor inca din aceasta viata. In Pateric ni se spune: "Ii e deajuns omului si numai o zi ca sa ajunga la masura sfinteniei." Numai ca nestiind care va fi aceasta zi, trebuie sa traim intr-o asteptare continua si, mai ales, sa vrem din tot sufletul si Imparatia lui Dumnezeu se coboara la noi. Sfintii Parinti numesc Sf. Liturghie Imparatia lui Dumnezeu pe pamant, caci in timpul ei coboara Duhul Sfant printre oameni, iar Hristos ni se impartaseste noua. Pentru a vedea insa acest lucru, trebuie sa renuntam la pacatul care ne acopera ochii sufletului, sa ne curatim prin Sf. Spovedanie.

Duminica Sfintei Cruci

Motivele care au dus la praznuirea Sfintei Cruci in mijlocul Postului sunt multiple. Episcopul Kallistos Ware afirma ca cinstirea Crucii in aceasta a treia duminica are rolul de a ne pregati sufleteste pentru Rastignire, care ar trebui sa fie un sentiment permanent. Crucea o praznuim in mijlocul Postului si fiindca in mijlocul raiului era pomul din care au mancat Adam si Eva si au murit; in mijlocul Postului sta lemnul din ale carui roade mancam noi si dobandim viata. Crucea ne aminteste de Patima si de Invierea Domnului, facandu-ne sa pregustam din bucuria Zilei Invierii si sa cunoastem care este tinta Postului. Este singura duminica din an cand Crucea este praznuita in mod expres alaturi de Inviere. Din acest motiv, in Biserica Ortodoxa, in sambata dinaintea Duminicii Crucii Sfanta Cruce este asezata pe Sfanta Masa, iar la sfarsitul Utreniei este scoasa spre inchinare in biserica, fiind frumos impodobita cu busuioc si flori.