Cu umor, despre comunism...

Dupa doua decenii de la caderea comunismului, pare ca am dobandit suficienta detasare pentru a ne raporta cu umor la ceea ce atunci ni se parea sfasietor de trist si tern.

 Intre timp, faptele s-au „clasicizat", iar comunismul romanesc apare astazi tinerei generatii sub forma unui exotism cat se poate de tentant. O viziune relaxata asupra trecutului - asta au vrut (si au obtinut) filmele din seria „Amintiri din epoca de aur", sau carti precum cea a lui Catalin Mihuleac, inspirat intitulata „Zece povestiri multilateral dezvoltate" (Cartea Romaneasca, 2010).

Bine cunoscut cititorilor de gazete (locale si nationale) pentru pamfletele sale, Mihuleac a facut cariera in zona aceasta prozei scurte: „Titlu neprecizat", „Garsoniera memoriala confort trei", „Bar de stepa" sau „Noapte buna, tampitule!" sunt cateva din volumele care l-au indicat ca pe un expert al genului. La fel, Catalin este cunoscut si ca dramaturg, la inceputul anilor 2000 una din piesele sale fiind montata pe scena Teatrului National Iasi. Are un stil bine conturat, din care nu lipsesc sarcasmul, autoironia, dar si amaraciunea insului lucid, care a inteles ca nu traieste in cea mai buna lume posibila, ba chiar are uneori impresia ca tocmai o locuieste pe cea mai proasta dintre ele... O reusita schita de portret produce Dan C. Mihailescu: „Ins plin de umor, Catalin Mihuleac scrie cu vadita placere. Nu e nicidecum un satiric inveninat, ci un mucalit care nu dospeste otravuri. Are umorul bonom al melancolicului inventiv, dinamizat la rastimpuri de cate-o trasnaie prin care mica-mare rezervatie de dracovenii a realitatii ne face atenti la cat de ...hilare ne sunt tristetile. Si infrangerile".

In cele zece povestiri ce alcatuiesc recent aparutul volum, Mihuleac reia cateva din marile „teme" ale vietii in comunism, tratandu-le fara resentimente, ba chiar cu un soi de afectiune ce razbate in cate o secventa de relaxare narativa. Excelent povestitor, contureaza decorurile unei lumi deloc pierdute (eventual uitate), un topos concret - Iasul, populat de personaje in care pitorescul socialist face casa buna cu smecheria organica a tovarasilor siliti sa se descurce pe cont propriu. Uneori personaje generice, alteori, din contra, atat de bine definite incat par „cunostinte personale" ale autorului. Un exemplu e Clara, „fiica unui stab de la combinatul viticol Cotnari" al carei mers aminteste de „arta marilor dirijori de a imblanzi orchestre", ideal de frumusete feminina in socialism, ajunsa ulterior turnatoare la Securitate; savuroasa, apoi, prima intalnire cu un negru si, implicit, cu bancnota de o suta de dolari, ce deschidea porti, picioare si prietenii nesperate. Mihuleac reinvie legenda reala a „chelnerului tau si nasului tau", cei ce te serveau in trenurile patriei, la celebrele vagoane-restaurant. Sa nu-l uitam pe „actorul iubitului conducator", poetul de curte, specialistul in manifestatii pentru „dezarmare mondiala", dar si fenomenul blugilor, al Kentului, vacantele in RFG, stagiul militar si asa mai departe. Sa recunoastem, lucruri familiare pentru cei ce au trait in acele vremuri in care, vorba lui Mihuleac, „cu zece kile de pastrama si doua idei putea schimba lumea".

Dincolo de latura fictionala, cele „Zece povestiri..." au meritul de a fi si un bun ghid pentru amatorii de plimbari prin marele muzeu ideologic numit comunism. Fara patima, fara a clama lustratii de tot felul, Catalin Mihuleac nu face decat sa arate cu degetul ceea ce, in definitiv, inca purtam in adancurile noastre. Caci, fantomatic, spectru deghizat in boarfele libertatii, comunismul continua sa ne frecventeze... Sa radem de el, daca de invins nu-l putem invinge...