Despre rugaciune si priveghere

Dupa fiinta, rugaciunea este unirea omului cu Dumnezeu; iar dupa lucrare, rugaciunea este puterea sustinatoare a lumii si impacarea omului cu Dumnezeu (Sf. Ioan Scararul).

Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu (Evagrie Ponticul).

Rugaciunea se ridica la Dumnezeu, iar binecuvantarea Lui se pogoara asupra celui care se roaga (Sf. Ioan Gura de Aur).

A nu voi sa te rogi, inseamna a nu voi sa fii cu Dumnezeu (Protos. Socolov).

Din rugaciunea curata izvoraste dorinta dupa intalnirea cu Dumnezeu (Sf. Teognost).

Daca rugaciunea nu este insotita de bunatate, o astfel de rugaciune nu poate folosi la nimic (Sf. Simeon Metafrastul).

Rugaciunea risipeste din suflet norii patimilor si ai pacatelor si lumineaza mintea (Sf. Isaac Sirul).

Numai un suflet curat varsa rugaciuni sincere catre Dumnezeu (Avva Isaia).

Rugaciunea nu este numai un mijloc ce duce la fapta buna, ci ea insasi este o fapta buna (Sf. Ioan Gura de Aur).

Daca vrei ca rugaciunea ta sa zboare la Dumnezeu, da-i doua aripi: postul si milostenia (Sf. Isaac Sirul).

Cand Dumnezeu intarzie sa ne auda in rugaciune, inseamna ca lucreaza in folosul nostru (Sfantul Varsanufie).

Roaga-te lui Dumnezeu ca si cum L-ai vedea, pentru ca El in mod sigur te vede pe tine (Avva Nesteron).

Privegherea si rugaciunea se sustin un ape alta. Caci atentia suprema vine din rugaciune neincetata, iar rugaciunea din atentie suprema (Cuv. Isihie Sinaitul).

Privegherea este arta duhovniceasca, care izbaveste cu totul pe om, cu ajutorul lui Dumnezeu, de cugetele si cuvintele patimase si faptele viclene (Cuv. Isihie Sinaitul).

Privegherea este calea pe care merg toate virtutile. Ea pazeste mintea de orice nalucire (Cuv. Isihie Sinaitul).

Fara cea mai severa priveghere asupra lui insusi, omul nu poate spori in nici o virtute (Avva Agaton).

Daca-ti vei aduce aminte intotdeauna de slabiciunea ta, atunci niciodata nu vei calca hotarul privgherii (Sf. Isaac Sirul).

Cine privegheaza cu ochii sa privegheze si cu inima; cine se roaga cu duhul sa se roage si cu mintea, fiindca este cu totul nefolositor a priveghea cu ochii in timp ce sufletul doarme (Sf. Niceta de Remesiana).

Prin priveghere se slabesc pornirile poftelor pricinuite de surplusul de vigoare a trupului si de neatentia mintii. Mintea castiga timp mai mult pentru cercetarea de sine, pentru adancirea in intelesurile existentei care apar in timpul privegherii neimpiedicate de cele de afara. Aceasta ajuta la alegerea faptei bune in clipele urmatoare. Privegherea adanceste nu numai semnificatiile gandurilor prezente, ci si a faptelor trecute si vede prezentul in lumina intregului trecut si a viitorului (Sf. Marcu Ascetul).