Eugen Relgis, nascut la Iasi

Ne amintim cu cata exaltare descoperise o anumita parte a presei un „cuib de anarhiști"  la Ateneu, chipurile. Ignorand complet ceea ce inseamna cu adevarat mișcarea anarhista, „jurnaliștii" faceau un intreg amalgam cu teroriștii, bolșevicii, homosexualii, drogații sau drogheriile. Totuși, exista la Iași un trecut anarhist, iar tinerii de astazi nu fac decat sa continue o mișcare deja puternic inradacinata in viața orașului.

Nascut pe 2 martie 1895 la Iași, Eugen Relgis (pe numele sau adevarat Eugen Siegler Watchel) a fost mai intai și-ntai un pasionat de poezie, ce a publicat numeroase culegeri incepand cu 1912. In urma unei boli infantile a surzit, insa a studiat mult și foarte curand a inceput sa scrie. In 1914, incepe sa studieze arhitectura la Universitatea din București, iar din 1916 urmeaza cursurile Facultații de litere și filozofie, studii pe care va fi nevoit sa le intrerupa odata cu intrarea in razboi a Romaniei. Puternic  marcat de acest prim conflict mondial, devine un asiduu militant pacifist. Scrie mai multe studii sociale ce vor fi traduse in numeroase limbi. In 1920, fondeaza revista „Umanitatea" pe care cenzura vremii o interzice. In 1922, acest poliglot este numit director al Bibliotecii Societații culturale „Libertatea" unde il va intalni pe anarhistul Panait Moșoiu. In 1923, creeaza „primul grup umanitarist". In 1925, devine membru al Internaționalei Rezistenților Razboiului („War Resisters International"). In 1939, in momentul declararii razboiului se afla la Paris unde pregatea, sub titlul „Miron surdul", o ediție a lucrarii sale „Vocea in surdina" (1927), prefațata de Ștefan Zweig. In același timp, colabora la „Caietele Aristocrației" de Gérard de Lacaze-Duthiers. In ciuda parerii prietenilor sai, a revenit in Romania, unde a fost imediat expulzat de la domiciliu de catre fasciști. Pe toata durata razboiului, reușește datorita numeroșilor prieteni sa se ascunda de cei ce-l urmareau.

Persecutat de regimul fascist, apoi de cel comunist, Eugen Relgis parasește clandestin Romania in 1947 și merge in Argentina (unde fiul sau era refugiat inca din 1942), dar iși va gasi cu adevarat refugiu in Uruguay impreuna cu partenera sa de viața, Ana Taubes. Reincepe sa-și publice operele la Montevideo in castiliana, colaboreaza cu presa uruguayana și susține conferințe. Impreuna cu Abraham Guillem, Gérard Gatti și alții, formeaza un grup insarcinat cu pastrarea arhivelor libertare trimise din Europa, insa poliția descopera locul, il ia cu asalt și fura tot ce se afla acolo. Eugen Relgis reușește totuși dupa nenumarate greutați sa scape de poliție. In 1953, acesta calatorește in Brazilia și il intalnește la Rio de Janeiro pe anarhistul José Oiticica cu scopul de a-și traduce operele in portugheza. In 1955, va fi nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace, insa premiul nu a mai fost decernat in acel an. In 1962, va petrece patru luni in Israel impreuna cu partenera sa, apoi au calatorit prin Elveția, Italia și Argentina.

Eugen Relgis este autor a numeroase lucrari, broșuri și carți, aproape cincizeci facand parte numai din ceea ce s-ar putea numi „perioada romaneasca". S-a stins din viața la Montevideo, pe 24 mai 1987. O buna parte din carțile sale, conservate de cele doua surori ale sale, au fost donate la inițiativa lui Leon Volovici unui „fond Relgis" din cadrul Institutului „Al. Philippide" din Iași.

Iata ce a scris Eugen Relgis despre cineva care, la fel ca și mine, a legat in viața sa regiunea Oise de Moldova:

„Un tanar autodidact, Ion Ionesco Capatana, a fost un zelos propagandist al limbii Esperanto, al vegetarismului, al pacifismului și al diverselor tendințe libertare pe care și l-ea exprimat in revista sa «Vegetarismul» (București, 1932-1933), precum și intr-o intreaga serie de broșuri. Acesta a parasit țara pe la 1935 și a condus Serviciul de Presa in Esperanto de la Paris, in timpul Razboiului Civil din Spania. In 1938, s-a stabilit la Soutraine in regiunea Oise, la marginea unei paduri (Padurea singuratații), intr-o casa din lemn in care a amenajat o biblioteca consistenta și o mica tipografie. Și-a cultivat gradina de zarzavaturi și a imprimat singur numeroase broșuri precum și «Caietele Aristocrației», in patru limbi: esperanto (Capatzana), franceza (G. de Lacaze-Duthiers), spaniola (B. Cano-Ruiz), romana (Eugen Relgis). A murit in aprilie 1942, otravit fiind de niște ciuperci culese din padurea ce-i era vecina".