Fara entuziasm, "Pescuitorii..."

Acum o luna, pe 7 februarie, am hotarat sa revad opera "Pescuitorii de perle", de G. Bizet, spectacol pe care nu-l mai vazusem de la premiera. Chiar eram curios sa-mi compar amintirile cu actualitatea.

E frustrant sa vezi cum se deterioreaza  spectacolele in timp! Ce-i drept, absenta unor elemente de decor din spectacolul actual se datoreaza lipsei unei scene adecvate, scenografia Marfei Axenti fiind gandita pentru mai dotata si mult mai spatioasa scena a Teatrului National, aflata acum in acele interminabile reparatii. Regia Andei Tabacaru-Hogea, in maniera destul de cliseistica cu care ne-a obisnuit, n-a suferit decat modificarile nesemnificative si, de altfel, normale, datorate trecerii prin filtrul interpretarii personale a solistilor. 

La premiera imi amintesc ca orchestra a sunat mai bine, mai inchegat, mai aproape de realitatea partiturii. Acum am avut impresia ca dirijorul Bogdan Chirosca, mare amator de tempo-uri lente, e incurcat de solisti, in momentele importante nereusind sa-i urmareasca, meteahna mai veche a dumnealui. Ma tem ca aceasta lentoare denota o aprofundare insuficienta a partiturii sau chiar o necunoastere a menirii sale ca dirijor, insa e tanar! Altii mai in etate ca el nu sunt mai breji. Daca ar fi sa nu luam in considerare faptul ca orchestra a fost puternic intarita cu instrumentisti de la Filarmonica, la concertul din 24 februarie, intitulat "Seara de balet si opera", acelasi dirijor s-a manifestat cu mai multa siguranta de sine si eficienta!

Lasand la o parte decalajele de intonatie din interiorul orchestrei (fapt care se reflecta dramatic si pe scena, in intonatia solistilor care nu mai stiu, sarmanii, dupa cine sa se ia, dupa cordari sau dupa suflatori!), inadmisibila mi se pare modificarea partiturii, atat din punct de vedere muzical cat si ca text, si asta e valabil pentru orice opera, mai mult sau mai putin cunoscuta, deci si pentru "Pescuitorii de perle". Din pacate, este ceea ce face tenorul Cosmin Marcovici. Poate ca n-as fi observat, dar aria lui Nadir din actul I este celebra si, deci, greu de trecut cu vederea! Inca un fapt, mult mai important, e acela ca tenorul Cosmin Marcovici pare a se afla intr-o perioada de cautari in ce priveste tehnica vocala, dand spectatorilor impresia de nesiguranta. Nu-i nimic gresit in a-ti cauta vesnic calea, asa ca ii uram succes!

Revenind la "Pescuitori de perle", si la premiera, si la acest spectacol, solistii au avut si bune, si rele. Si daca tot vorbim de interpreti, vedeta spectacolului de acum a fost, de departe, soprana Mihaela Grajdeanu, in mare forma vocala, (demonstrata cu aceeasi forta si in concertul mentionat mai sus, in cadrul caruia a sustinut, practic, toata partea a doua), careia n-a putut sa-i faca fata, din pacate, tenorul Cosmin Marcovici, vizibil dezavantajat in toate momentele de duet. O prezenta scenica impunatoare a avut si baritonul Ciprian Marele insa, daca nu s-ar mai ascunde in spatele prezentei si ar lucra mai mult la amanunte, am fi cu totii mai castigati.

Din nefericire, era sa nu mentionez prestatia corului, nu fiindca ar fi fost slaba, ci fiindca aproape niciodata corul nu e un personaj notabil, demn de luat in seama, deci trece neobservat! Aceasta cred ca e o tema pentru acasa importanta pentru orice regizor de opera adevarat!

Incheind in sfera comparatiilor, spectacolului i-a lipsit acel entuziasm  manifestat la premiera. Si abia asta este cu adevarat frustrant!