George Spaiuc - Un peisajist al armoniei

Stimulat de buna primire a precedentei sale expozitii de la Iasi (Sala "Pod" de la Muzeul Literaturii), pictorul George Spaiuc din Botosani revine la Galeriile "Casa Cartii" cu viziuni picturale noi, menite sa confirme atuurile artistice ale primei noastre intalniri.

Trebuie precizat ca studiile libere de pictura, realizate in tara, dar si in Italia sau Canada, confirma observatia mai veche ca George Spaiuc este nascut pictor si ca intalnirea cu destinul sau de creator era inevitabila. Sensibilitatea fata de impulsurile felurite ale naturii a devenit o constanta si, pe cale de consecinta, raporturile vizuale ale acestuia cu motivul tin de firesc si de inteligenta imaginativa a unui daruit culorii si formelor de expresie ale luminii.

Pictorul porneste de la impulsurile vitale ale realului si evolueaza catre dimensiunea simbolica a vizibilului tradusa in limbaj cromatic, relatia dintre forma si culoare fiind intotdeauna complementara. Multe dintre peisajele expuse acum se racordeaza spatiului romanesc, italian sau canadian. Lucrul in plein air i se potriveste deoarece are stiinta de a vedea dincolo de vizibil si sa opereze selectii de imagini cu scopul de a genera vizibil si nicidecum sa fie sclavul lui. Este limpede ca vrea sa placa privitorilor, sa le ofere privilegiul unui festin intelectual si sa genereze bucurie stenica. Acest parcurs, generos sub raportul ofertei, ii asigura mai intotdeauna un succes ce trebuie privit sub unghiul de vedere al invocatei generozitati. Face, deseori, elogiul naturii, dar urmareste si pasul urmator al transcenderii senzatiei imediate prin reflexivitatea gandirii tintind inefabilul.

In spatiul italian, asemenea artistilor interbelici, cutreiera strazile Cetatii Eterne, se inflacareaza privindu-le si asteapta cu calm monumentul cand privirea da semnalul trecerii ei in culoare. Spectacolul unei arhitecturi milenare cu vestigii celebre, cu urma istoriei identificabila la fiece pas in umbra zidurilor, il obliga aproape la raspunsuri directe, imediate, in nota unui lucid care n-a uitat inca sa se bucure. Pictand Roma, pe urmele atator artisti romani celebri, el traieste dorinta de a picta Roma sa, devenita prin gest individual proprietate privata. Relatia cerului roman cu lumina si cu spiritul locului il determina sa nu exalte universul aparentelor, ci sa atinga starea de empatie. Tusele generoase, bazate pe registrul culorilor calde, conduc, uneori, la impresia unor veritabile autodafeuri ale suprafetei ca expresie a unei uimiri cerebralizate. Vegetatia joaca rolul unor veritabile filtre intre registrele compozitiei si confera ansamblului autenticitate si maretie. Raporturile sale cu mediul, cu poezia discreta a unor palate sau simple cladiri, gradinile aduc, fiecare, sugestia plenitudinii. Picteaza imagini din Roma si evita cliseele altora prea fideli motivului si poarta in memoria vizuala lectiile unor ilustri inaintasi. Identificam uneori tuse á la Van Gogh sau a altora, dar lucrul acesta nu deranjeaza pe nimeni deoarece sigla Spaiuc nu atinge notele inalte ale furiei sau disperarii. La Cernauti sau la Botosani, iarna sau vara, pictorul are nostalgia toamnelor insangerate si al decorurilor fastuoase stare din care deriva proiecte de tapiserie monumentala. Privind, alteori, un obisnuit buchet de flori descoperi poezia unui distinct anotimp si nevoia armoniei universale. Tonurile calde si reci, consonante cu vibratiile afective ale eului si ale duhului naturii artistul, sunt cele care asigura coerenta intregului discurs pictural. In Canada, de pilda, se simte atras de imensitatea marii, de fastul geologic al stancilor albite de spuma marii, de maretia Niagarei. Primul plan cu tuse verticale indruma ochiul catre misterul aflat in infinitul albastru-cenusiu al necuprinsului marin.

George Spaiuc crede in ceea ce face si inca in ceea ce mai are de facut ca unul care, daruit fiind cu talent si spirit, nu ezita sa ne mai spuna si noua cum arata cu adevarat lumea...