Grigore vrea sa schimbe membrii CA si AGA ale societatilor subordonate Consiliului Local
Autor: Ion MUSET
Data publicarii: 05/01/2010
Viceprimarul democrat-liberal Gabriel Grigore solicita modificarea componentelor Consiliilor de Administratie (CA) si Adunarilor Generale a Actionarilor (AGA) ale regiilor si societatilor aflate in subordinea Consiliului Local Municipal (CLM) Iasi. Acesta a afirmat ca membrii acestora nu au mai fost schimbati din 2004, cand CLM avea o alta componenta politica.
"Sunt aproape 2 ani de cand componenta CLM s-a schimbat. Nu la fel s-a intamplat si cu membrii CA si AGA ale societatilor subordonate CLM. Intotdeauna cand solicitam o informatie de la acestea si nu o obtinem, ni se reproseaza ca avem membri in CA care ne-ar putea informa. Or, nu este peste tot asa. Vorbim in primul rand de respectare legii, dar si a algoritmilor de repartizare a posturilor din CA si AGA", a declarat viceprimarul Gabriel Grigore.
Acesta a mai afirmat ca va propune CLM infiintarea unei comisii energetice, dar si a uneia pentru siguranta cetateanului. Prima va trebui sa analizeze toate problemele legate de Centrala Electrica de Termoficare, iluminat public, reabilitare termica, strategia de incalzire a orasului sau identificarea resurselor de energie regenerabila. A doua comisie se va ocupa de activitatile Politiei Comunitare, in conditiile in care institutia va avea atributii sporite odata cu transformarea in Politie Locala.