Iarasi despre medici

Lucrand in unul dintre cele mai importante domenii ale activitatii umane, medicii n-ar trebui sa se supere ca opinia publica se intereseaza si comenteaza cele mai neinsemnate aspecte ale sistemului sanitar, unele cumplit de deranjante chiar pentru ei.

In schimb nu-i putem opri sa sufere cand, din false motive si intentii clare de denigrare, ajung in scandaluri mediatizate copios. Chiar si cel mai naiv cetitor de gazete pricepe ca medicul balacarit si lovit cu pietre se afla in fata vreunei avansari, a vreunui titlu stiintific dorit de mai multi. „Argumentele": familia, varsta, amanta, cochetaria, nepotismul etc. etc. sunt departe de profesionalism, dar sunt aduse din prafuita recuzita a unor ziaristi care lucreaza la comanda si, mai grav, sunt cel mai adesea foarte limitati mintal. Nu ne putem imagina consecintele acestor atacuri asupra celor nedreptatiti astfel!

Scriam candva despre o profesoara de la UMF, care a facut un infarct fatal la putine zile dupa ce un cotidian-lider-local a scris niste mizerii atat de evident neadevarate, incat cei care o cunosteau, pacienti, studenti, amici, au zambit recunoscand adevaratul motiv al atacului, - promovarea - zambet transformat rapid in lacrima...

Ma intreb si acum daca a aflat si ziaristul respectiv despre decesul care a intristat atata lume... L-o fi pus pe seama efortului prelungit, al noptilor de garda si al emotiilor adunate in inima de chirurg, ceea ce poate fi adevarat... si apoi deontologia jurnalistica nu prevede si victimele colaterale, slabe la capitolul obrazului (prea fin) si al mandriei (prea orgolioase). Sunt si alte exemple, pe care cunoscutii din preajma celor loviti pe nedrept le invoca, intr-un exercitiu de umanitate care apare din ce in ce mai rar. Foarte rar se mai vorbeste subiectul si in familiile indoliate pentru ca nu se poate trai in pericolul ca revolta si durerea ghemuite in suflet sa explodeze.

In fata medicului, toti suntem usor timorati de procedurile care urmeaza sau de diagnostic, o asteptare in care fata omului in halat alb se suprapune imaginii lui Dumnezeu caruia ne rugam de cateva ori pe zi mai ales cand suntem necajiti. Te rogi ca, pe langa cunostintele firesti acumulate, dumnezeul in alb-apretat sa aiba har, sa aiba mila, sa te vada pe dinauntru, sa te mangaie pe suflet, sa-ti dea medicatie spectaculoasa sau sa te opereze in asa fel incat sa nu te doara si sa treaca subit...

Daca ne intoarcem in realitate si, din pacate, o facem zilnic, ne sculam cu noaptea in cap, luam bon de ordine, dupa ce am facut rost de o trimitere la specialist: stam cuminti la randul format si aflam tot felul de lucruri. Daca nu scoti 3-400 lei, nu te interneaza si te mai amana o vreme; la control te duci la cabinetul particular, unde tariful e 500. Daca trebuie sa te programezi, afli ca peste cateva luni, poate, s-ar mai gasi un pat undeva... Daca esti internat si te cam ocoleste zeul alb, inseamna ca n-ai „cotizat"... Spitalele sunt pline de tineri plictisiti care n-au chef de invatat, ci doar de iesit la fumat, numiti de obicei studenti, la gramada cu rezidenti, asistenti, - invataceii de toate calibrele carora aspectele medicale ar trebui sa fie un fel de burete aspirant de practici. Sa te mai intrebi ce fel de practici?

Tot acest amalgam nefericit ne face pe noi tematori si nefericiti, ajunsi in postura de pacienti, ceea ce nu inseamna ca esalonul profesional medical nu este unul dintre cele mai importante pentru o tara si pentru oamenii ei. Agitat de destule tare interioare, acest esalon ramane pentru noi si speranta, si superioara intelectualitate, si mandria de a fi printre natiile care „produc" medici buni. Contactele cu Europa medicala au adus multe noutati, de la cele stiintifice, pana la halatele fara buzunare. Raman la ideea ca tot cu o buna organizare, o riguroasa disciplina profesionala si o rasplata pe merit se va rezolva problematica ajunsa cronica a sistemului si nu cu balbaite masuri contradictorii pe seama victimelor-pacienti.  

Prin anii ‘70, in Franta a cazut guvernul in frunte cu ministrul sanatatii pentru ca medicii au facut o greva generala de o zi - stire care pe noi ne umplea de o uimire invidioasa. Asta spune ceva despre respectul datorat medicilor.