La ce buni poeții pe timp de nenorocire?

Aceste cuvinte ale poetului Hölderlin figureaza intr-o strofa a elegiei „Paine și vin", compusa spre sfarșitul anului 1800. Nu este vorba aici de consolare, de liniștire, de reconfortare și nici macar de solidaritate. Rimbaud este cel care ne ofera cheia: „Vreau sa fiu poet și muncesc pentru a deveni vizionar". Fara indoiala, creatorii au ceva de prevestitor, ceva de vizionar.

Un tablou pictat in primavara anului 1914 de Giorgio de Chirico in onoarea prietenului sau, poetul Guillaume Apollinaire, și-a schimbat titlul. Inițial se intitula „Omul ținta". Insa astazi este numit „Portretul premonitoriu al lui Guillaume Apollinaire". De Chirico a pictat un semicerc alb ce ne duce cu gandul la cele pe care le vedem pe siluetele decupate, servind drept ținta in standurile de tir. Doi ani mai tarziu, Apollinaire ajunge pe campul de lupta unde, asemeni multora, va servi drept ținta pentru armata inamica. Iar in martie 1916, Apollinaire este ranit in urma exploziei unui obuz, in partea stanga a frunții, exact in locul in care De Chirico pictase semicercul alb!

Cat despre Victor Brauner, acesta iși „prevazuse" singur pierderea unui ochi. Și-a facut un autoportret fara un ochi, cu mulți ani inainte de a și-l pierde realmente in timpul unei batai intre alți doi pictori: „Mi-am dat seama ca fața-mi era plina de sange iar ochiul stang nu mai era decat o enorma rana deschisa. Chiar in acel moment am asociat in minte portretul pe care mi-l facusem cu șapte ani mai devreme și, in valtoarea acestor ganduri confuze, asemanarea izbitoare a ranii m-a trezit la realitate, intiparindu-mi in memorie pentru totdeauna aceasta imagine ce se amplifica. Intins in ambulanța, nu mai vedeam nimic, sangele imi acoperea ochiul drept. De altfel, in momentul operației, nu i-am vorbit decat despre acel autoportret Doctorului G. și prietenilor care m-au insoțit. Doctorul le confirmase ca ochiul era pierdut. Eu o știam deja. Așa cum Giacometti știa, el care era obsedat de mișcarile din timpul mersului, ca va fi intr-o zi lovit de o mașina și condamnat la handicap definitiv."

Ceva mai recent, Mallorquin Miquel Barcelo a pictat in 2002 „Valul uriaș". „Valurile lui Monet, numeroase, se straduiesc sa sfarame stanca. Valul lui Barcelo, unic și nimicitor, parca ar vrea sa inghita tot."- (Pierre Péju). Este cu atat mai impresionant cu cat acest artist a „repetat" acest val cand a lucrat la Capela San pere de Palma. Acel „tsunami" din 26decembrie, 2004 a facut mai mult de 200 000 de morți in sudul Asiei.

Pe 16 mai, 2005 un avion plin cu turiști ce reveneau din Panama s-a prabușit in mlaștinile din Maracaibo, in Venezuela. Drama tragica din care n-a mai ramas niciun supraviețuitor din acele familii, barbați, femei și copii din Martinica. René Hénane face legatura dintre aceasta catastrofa aeriana și poemul lui Aimé Césaire, „Inventarul insulelor de nisip", scris in 1960:

„frumoase

frumoase

Caraibe

ce imensa colivie

ce pasari

cadavre de animale

cadavre de pasari

in jurul mlaștinii

e mai puțin frumos ca mlaștina

mai puțin frumos ca Maracaibo"

Dar ce sa spunem și despre poetul haitian Frankétienne care repeta pe 12 ianuarie, anul acesta, la Port-au-Prince o piesa intitulata „Capcana"?

B - E intuneric bezna! Nici pic de lumina! Doar tenebre!

A - Batai intense de prapastie cand abisul ne inghite.

B - Frica și panica!

A - Corpuri muribunde! Corpuri desfigurate! Corpuri sfașiate!

B - Corpuri torturate! Corpuri dezmembrate! Corpuri laminate!

A - Durerea se mișca in maruntaiele noastre intr-un fierbinte zdranganit de cioburi, schije și fiare.

B - Dar nicio lumina. Nicio scanteie. Nici macar falsa lumina a unei umbre.

A - Planeta intreaga se clatina. Planeta se poticnește. Planeta tremura. Planeta oscileaza. Planeta se balanseaza și se rastoarna in tresariri de spaima și deraieri de teroare. Intuneric. Nicio licarire printre daramaturile orașelor, periferiilor, palatelor și casteleleor in hecatomba cacofonica.

A și B - La Opera este cangrena! Macabra Opera a șobolanilor!

Și exact in acel moment cutremurul a daramat casa și odata cu ea și proiectele teatrale. Totuși a izbutit sa iasa viu in strada, iar locuitorii cartierului Delmas iși strigau unii altora: „Poetul este viu! Poetul e in viața!".