Ma, poetii astia...

Cineva mi-a dat recent o carte de vizita pe care scria: Cutarescu, poet. Mai sa fie! Am cunoscut o doamna care "comisese" doua, trei cartulii de versuri despre natura, iubire si alea-alea, dupa care considerase de cuviinta sa-si scrie pe usa: "Cutareasca, poeta!". Dupa aia, vine cineva si-mi zice ca, uite, la noi, la Biblioteca, a intrat intr-o zi o cucoana cu respiratia urat mirositoare si cu inceput de chelie: "Buna ziua", zice. "Sunt poeta Cutarescu. Am publicat si in «Cronica» o data. Vreau cartile X si Y, dar n-am permis". Vai, vai, vai!

Daca as scrie poezie, mi-ar fi jena sa ma prezint ca poet. Nu stiu, mi se pare o chestie de intimitate extrema. Mi-ar fi mai jena decat daca as iesi, sa spunem, in chiloti ca sa duc gunoiul. A declara public ca esti poet mi se pare la fel de ciudat cu a intra intr-o alimentara si a spune: "Cred in Dumnezeu! Juma' de kil de cabanos si un pachet de drojdie, va rog!". N-am priceput niciodata cum te poti defini ca poet, asa, in intregul tau, in intreaga derulare a existentei tale. Adica, esti poet si cand injuri de mama? Si cand te duci la closet? Si cand vomiti dupa ce ti-ai baut mintile? Si cand te caznesti sa scoti mai ieftin litrul de lapte de la hoasca aia de taranca ce vrea, nici mai mult, nici mai putin, decat sa te beleasca?

Pe de alta parte, in mentalul public, a fi poet a devenit un fel de boala rusinoasa. "Uite, zice, o vezi pe domnisoara? E ...poeta!" Si suna la fel de nasol ca si cand ai zice despre mirabila creatura ca e curva sau, ma rog, la fel de ambiguu ca si cum ai afirma ca o recunosti... de la o posta. Cam ca actritele pe vremurile cand teatrul era considerat ceva indecent si imoral. Iar cand spui despre un barbat ca e poet, te uiti la el piezis, ca la un transsexual ori ca la un ins fara ocupatie. "Uite, ba, si la asta! Mars la munca, eminescule!".

Da, da, s-a devalorizat cumplit treaba asta cu poetii si poezia. Poate si pentru ca, oriunde de duci, te lovesti de poeti si poetese. Dom'le, se reped ca niste pitbulli si latra, latra, latra. Dai sa o iei pe Cuza Voda, pac!, apare un poet. Cotesti repede pe Vasile Alecsandri, de dupa vreun garaj se iteste o poeta despletita. Alergi innebunit pe Independentei, iti sare la jugulara alt poet, mergi prin cartierele muncitoresti, sperand ca poate, poate poetii n-au pus laba pe periferii... Da' de unde! Fojgaiesc mai abitir decat un popor de gandaci. Oracaie vreun nou-nascut ca-i e foame ori sete, ma-sa se uita gales la el si-i zice lu' cumnata-sa: "Uite, fa! Asta dupa cum plange trebuie c-o sa fie poet!". Iar ailalta casca ochii si se uita la plod ca la un oracol. Da, pentru ca, vedeti dumneavoastra, cum are cineva o furnicatura in palme sau naiba mai stie pe unde, cum simte nevoia sa scrie un poem. Si, cand are un numar suficient de mare de astfel de balonari lirice, isi taie din portia de parizer si plateste unei edituri sa-i scoata o carte. Iar dupa aia isi face carti de vizita ori scrie pe usa cum ca e poet. O, dar nu se opreste aici! Mai face foamea o saptamana, numai ca sa-i dea criticului cutare o recompensa pentru admirabila cronica, in care milioanelor de ipotetici cititori li se aduce cunostinta ca... s-a mai nascut o stea! N-ai ce face, cum naiba sa contesti nasterea unei stele?! Poti doar sa o contempli! Hai, pa!