Minunile Sfintei Cuvioase Parascheva
Autor: Dana CHIRU
Data publicarii: 15/10/2008
"In duh de evlavie, de credinta, nadejde si dragoste, sa-i multumim Celui Preainalt pentru aceasta zi frumoasa si pentru bunatatea pe care nu conteneste sa o reverse asupra celor care au venit pentru a-si aduce inchinarea celor doi sfinti care ne vegheaza". Astfel au fost intampinati credinciosii adunati in curtea Catedralei Mitropolitane pentru a fi partasi la Liturghia inchinata Sfintei Cuvioase Parascheva.
Aproape 9 mii de suflete unite in rugaciune in jurul scenei amplasate in fata locasului de cult au asistat la slujba oficiata de un sobor de peste 50 de inalti prelati veniti atat din tara, cat si din strainatate. IPS Irineu, Mitropolitul Craiovei si Olteniei, IPS Pimen, IPS Petru, IPS Andrei sunt doar cateva dintre inaltele fete bisericesti care si-au unit rugaciunile de slava cu cele ale IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
Pentru prima data in ultimii ani, iesenii s-au inchinat la catafalcul unde erau depuse moastele sfinte sub mangaierea unui soare bland de toamna. Acesta este si unul dintre motivele pentru care scena pe care soborul de preoti a oficiat serviciul religios a fost amplasata in fata Catedralei Mitropolitane. Inconjurati de o mare de credinciosi, inaltii slujitori ai Bisericii au binecuvantat cei aproape 9 mii de pelerini veniti din toata tara pentru a asista la aceste solemnitati.
9.000 de voci au rostit Simbolul Credintei
Credinta si speranta nu au limite. Directori de institutii, politicieni si oficialitati locale - cu totii schitau semnul sfintei cruci in acelasi timp cu masa de credinciosi care respira in ritmul binecuvantarilor rostite de soborul de preoti. Intr-adevar, Moastele Sfinte fac minuni: au unit in rugaciune oameni din toate categoriile sociale.
O bunica isi ridica incet nepotul deasupra capului, pentru a primi binecuvantarile preotilor, in timp ce curtea Mitropoliei rosteste intr-un singur glas: "Sfinte Dumnezeule, sfinte tare, sfinte fara de moarte, miluieste-ne pre noi". Un preot batran aduna acatiste de la cei din multime pentru a le trimite, apoi, mai departe spre inchinare. O tanara mama isi ocroteste copilul de valurile de credinciosi care se aduna fara incetare. Jandarmii, amestecati in masa de pelerini isi pleaca, incet, capetele cand Mitropolitul incepe sa citeasca din prima epistola a apostolului Pavel catre corinteni. "Fratilor, voi sunteti pecetea apostoliei mele"... si intreaga masa de credinciosi tace.
IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, a descris in cuvinte scurte, dar pline de credinta si smerenie, drumul pelerinului spre destinatia lui, locul de inchinaciune. "Credinciosul se pregateste de drum. Credinciosul infrunta ispite si greutati. Cu toate acestea, credinciosul adevarat ajunge la aceasta sarbatoare, care a ajuns sa fie un real fenomen religios. Dumnezeu te cheama «Vrei sa vii dupa mine?»", a spus IPS Irineu miilor de credinciosi adunati la Mitropolie. Imediat dupa aceea, vocile tuturor pelerinilor veniti sa primeasca mult ravnitele binecuvantari s-au unit, din nou, de aceasta data pentru a rosti rugaciunea Simbolului Credintei.
"600 de ani de inviere si rastignire"
"Iasul implineste in aceste zile sase veacuri de istorie. Au trecut ca o clipita, in care a fost multa inviere, dar si multa rastignire. Dar cel mai important moment al celor 600 de ani a fost gandul voievodului Vasile Lupu sa o aduca pe Sfanta Cuvioasa Parascheva aici in oras. Au fost 600 de ani de bucurii nenumarate, dar si de incercari. 600 de ani in care s-au sfintit biserici si s-au ridicat manastiri, 600 de ani de iubire de la Dumnezeu. In aceste clipe ar trebui sa ne rugam pentru cei care se roaga, pentru cei care nu se roaga, ar trebui sa ne rugam chiar si pentru cei care se lupta impotriva celor care se roaga. Sfanta Parascheva graieste si astazi prin sensibilitatea, gingasia si onestitatea sa. Ea doreste sa ne impartasim si noi, oameni cu o pozitie mare sau oameni mici. Dar cine stie cine este mare si cine este mic? Vom avea surprize la judecata lui Dumnezeu sa vedem cine este mare si cine este mic", a spus credinciosilor IPS Teofan, in discursul sau.
In finalul cuvantului sau, Mitropolitul a spus ca spera ca pelerinii sa fi venit la Iasi goi in fata lui Dumnezeu si sa plece cu doua vestminte, unul al Sfintei Cuvioase Parascheva, iar celalalt al Sfantului Nifon, vestminte de credinta, nadejde si dragoste.
Slujba religioasa a fost urmata de un pelerinaj al tuturor oficialitatilor locale si al politicienilor la catafalcul unde erau depuse moastele facatoare de minuni.
Sarbatori frumoase, fara probleme
Aproape 500 de jandarmi au asigurat linistea evenimentelor. "Am mobilizat aici, in curtea Mitropoliei, cate 250 de jandami, in cate doua ture zilnice. Este nevoie de atat de multi, fiindca, dupa estimarile noastre, sunt cel putin 9.000 de credinciosi in curte si alte 20.000 de pelerini la rand, asteptand sa ajunga la Sfanta", a sustinut Mihai Cojocariu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi.
Acesta a mai afirmat ca anul acesta nu au fost probleme mari cu ordinea. "A fost o singura persoana, un barbat care nu a dorit sa se legitimeze. Acesta a si fost retinut. A mai fost si o doamna care, ajunsa in fata moastelor, a fost cuprinsa de o criza de isterie. Ea a venit azi (ieri - n.r.) de trei ori. Intr-un final, cei de la Crucea Rosie au luat-o si i-au acordat un prim ajutor", a completat acesta. Cazurile de pelerini care au avut nevoie de ajutor medical au crescut, anul acesta, de la zi la zi.