Nisip radioactiv pe o plaja de pe litoralul bulgaresc al Marii Negre
Data publicarii: 03/09/2010
Nisipul din golful Vromos de pe litoralul bulgaresc al Marii Negre este radioactiv, au avertizat joi expertii din cadrul ministerelor Mediului si Sanatatii, citati de site-ul Novinite.com.
Informatia a fost anuntata de guvernatorul regiunii Burgas, Konstantin Grebenarov, destinatarul scrisorii redactate de expertii bulgari, prin care acestia le cer autoritatilor locale sa anunte populatia si sa amplaseze semne de avertizare pentru vizitatori, pentru ca acestia sa nu foloseasca plaja.
Nivelul de radiatii este de doua ori mai mare decat valoarea normala pentru sudul litoralului, dar pericolul nu este in aer, ci mai degraba in nisip, care contine uraniu si radiu . Aceste elemente provin de la o mina inchisa situata in apropiere, care a depozitat importante cantitati de deseuri radioactive in acest golf in perioada 1954-1977.
Expertii sustin ca apa marii nu este radioactiva, dar expunerea timp de cateva zile pe plaja poate fi periculoasa.
Citeste mai mult pe mediafax.ro