Persoanele care se plictisesc usor ajung sa traiasca mai putin decat cei care isi gasesc mereu ceva de facut
Nu e o gluma: plictiseala ucide!
Data publicarii: 08/02/2010
Oamenii de stiinta britanici spun ca cei care se plang cat le e de urat sunt mai expusi unei morti timpurii, iar cei care sunt expusi unui "nivel ridicat" de plictiseala sunt de doua ori si jumatate predispusi la o moarte cauzata de infarct fata de cei care nu intampina astfel de probleme.
Peste 7.000 de angajati din sectorul public din Marea Britanie au fost studiati timp de peste 25 de ani. Cei care sustineau ca se plictisesc erau cu 40% mai predispusi la un deces petrecut inainte de terminarea studiului fata de restul subiectilor.
Cercetatorii au declarat pentru Daily Mail ca cei nefericiti au ajuns adesea sa consume alcool si sa fumeze, lucru reflectat intr-o speranta de viata diminuata.
"Multi dintre cei care nu sunt motivati sau inspirati in viata sau au pur si simplu tendinte depresive ar trebui sa renunte la a se mai concentra asupra propriei persoane si ar face bine sa ofere mai mult credit celor din jur", recomanda psihologul Graham Price. "In loc sa gandeasca egoist, ar trebui sa vada ce pot face pentru familie, prieteni, colegi, chiar si pentru sef".
Fiecare al zecelea dintre angajatii care au participat la experiment a suferit de plictiseala de-a lungul unei luni, iar femeile s-au dovedit de doua ori mai predispuse plictiselii in comparatie cu barbatii.
(sursa: Realitatea.net)