Nu suntem nebuni. Ne place sa traim in minciuna

Am promis, in urma cu cateva saptamani, colegului meu Calin Ciobotari ca ii voi raspunde la intrebarea pe care el o punea: "Suntem nebuni?"

Nu suntem nebuni. Ar fi bine sa fie asa. Lucrurile sunt mult mai grave. Ne place sa fim mintiti. Ne place sa traim in minciuna. Cand ne nastem ni se spune o minciuna. Cand murim ni se spune alta minciuna. Iar intre aceste doua momente ducem o viata plina de minciuni.

Ni se spune ca suntem diferiti pentru ca apartinem unei anume regiuni, tari sau rase, cand, de fapt, nu suntem cu nimic diferiti de altii, indiferent de rasa sau religie. Functionam la fel, chiar daca avem reguli de a trai diferite. Nu inseamna ca regulile noastre sunt mai bune decat ale altora. De multe ori preferam sa asteptam o schimbare desi stim ca ea nu va veni niciodata de la cei in care ne punem speranta.

Ni se spune ca omul face haina, cand, de fapt, toata lumea stie ca haina face pe om.

Ni se spune ca banul e "ochiul dracului" dar se pare ca nimic nu se misca in lumea asta fara acest "ochi".

Ni se spune  sa ne marturisim faptele rele dar nimeni nu ne spune sa marturisim si faptele bune. Cred ca daca crestinii ar fi pusi sa-si spuna faptele bune la o spovedanie, confesionalele ar deveni pustii. Pentru ca e mai usor sa faci rau decat sa faci bine.

Te intrebi, Caline, de ce cartile Mihaelei Radulescu sunt asa de bine vandute de Polirom. Pentru ca ating sufletul. Iata un fragment: "Femeile, chiar si cele mai sofisticate, au bucurii dintre cele mai simple - o floare, chiar si una salbatica, le da atatia fiori cat un barbat nu poate intelege... (...) Nu uita niciodata ca femeia are nevoie sa-i spui cat e de frumoasa, cat iti e de draga si cat de tare-ti lipseste. Cand vei uita aceste mici detalii, viata ta va fi tot mai seaca si mai lipsita de noroc, caci nici unui barbat nu-i merge bine fara un suflet-pereche langa el. Nu te ingrijora ca piesele din care e facuta femeia se mai deterioreaza si isi mai schimba aspectul. Doar unele pot fi inlocuite, insa e preferabil sa observi ca si piesele tale suporta exact aceleasi transformari.... (...) Femeia functioneaza perfect cand o iubesti perfect. Cand nu-ti mai place cum functioneaza, sigur i-ai facut ceva nepotrivit chiar tu, iubirea vietii ei..."

E mai usor sa injuram decat sa spunem: "Te iubesc".  E mai greu sa tinem in mana un buchet cu flori decat o piatra. Zambim cu gura dar blestemam cu gandul. Purtam razboaie in numele unei religii a iubirii. Avem raspunsuri la toate desi nu stim de unde venim si incotro mergem. Ii ascultam pe altii dar nu ne ascultam niciodata "inima".  Nu vom sti vreodata cine suntem noi, dar vom putea spune cine sunt altii.

Ne credem filantropi daca dam bani atunci cand suntem filmati dar refuzam sa dam un covrig unui sarac atunci  cand nu ne vede nimeni. Ne aratam piosenia atunci cand intram in biserica, iar cand iesim distrugem tot ceea de intalnim: viata si speranta.

Ne este rusine sa ne aratam lacrimile dar nu ezitam sa ridicam pumnul. Iubirea s-a transformat in pacat iar ura intr-o stare de normalitate. Cine nu-i ca mine e impotriva mea - pare ca este o lege nescrisa care ne mutileaza sufletele. Preferam lanturile ratiunii impotriva libertatii spiritului. Uitam ca nemurirea este a sufletului si privim spre pacatele trecatoare ale trupului. Vorbim doar ca sa ne ascundem gandurile si uitam ca tacerile spun mai mult decat o mie de cuvinte. 

Credem ca nasterea e o intamplare iar moartea un destin. Eu zic ca este exact invers: nasterea e un destin si moartea o intamplare. Oricum, e greu de spus daca suntem morti din momentul in care ne nastem ori daca suntem vii atunci cand trebuie sa  murim. Cert este ca intre cele doua momente uitam esentialul: sa traim pur si simplu.

Condamnam minciuna dar nu putem trai fara ea. De multe ori e mai usor sa inchidem ochii si sa ne facem ca nu vedem decat sa recunoastem ce "regele e gol".

Nu, Caline, nu suntem nebuni. Ar fi bine sa fie asa. Nebunii sunt mult mai sinceri decat noi.  Ei chiar cred in lumea lor. Noi ne-am creat o lume din minciuna.