Orasul, cucii (III)

Barul era proprietatea a doi  frati gemeni pe care-i botezasem Cucul cel Mare si Cucul cel mic. Cucul cel Mare era mai mare cu cinci minute decat Cucul cel Mic. Aveau amandoi mutre de conspiratori inraiti, erau anticomunisti si in barul lor au fost multi fesenisti care s-au pomenit tratati cum nu mai fusesera ei tratati niciodata de cand pusesera mana pe putere...

Cu o violenta complet salbatica, animalica. Si, cu toate acestea, fara urme vizibile de agresiune!

- Nu prea esti in apele tale, a remarcat Cucul cel Mic.

- Nu, fa-mi un loc la o masa, vreau sa stau singur.

M-a dus in biroul lor si mi-au aranjat masa langa soba de teracota. Incet, incet, m-am dezmortit, am baut o cana cu vin fiert si apoi suc de rosii cu vodca - mai degraba, invers! -, am aprins o tigara si am fost cuminte si singur, nederanjat de nimeni, atent la glasurile adolescentilor care ascultau Led Zeppelin, rockeri frumosi si sensibili si anticomunisti feroce, copii care vor pleca in Occident si se vor realiza si vor uita pana la urma toata mizeria din Cloaca natala.

M-am dus la fereastra, un mar chircit, dar tare, negru ca pamantul negru, vibrat tensionat sub rafalele de vant aspru.

Primavara, cand stateam pe mica terasa pavata cu piatra cubica, marul se infoia cu niste flori mici, de un alb-roz transparent. Cate o petala, cate mai multe petale, imi cadeau in paharul cu bautura si le lasam acolo, plutind, inmiresmandu-mi vodca.

Tot primavara scriam zeci de scrisori, in gand, fireste, pe care le rupeam in sute de bucati. Tot in gand, bineinteles. Fragmentele ramaneau sa pluteasca vesnic in memoria mea, sa se roteasca intr-o lumina alba, orbitoare, sa se interverteasca si sa creeze propozitii uimitor de clare si de relevante, dar pe care nu le-am putut retine nicio clipa pentru a le scrie, pentru a le impartasi. Era un dar ascuns pe care nu-l voi putea niciodata dezvalui - de frica ridicolului, de frica pentru ca, nu cumva, din pricina imprudentei mele, darul sa-mi fie luat pentru totdeauna.

Chiar si in daruri, se mizeaza pe frica celui daruit.

"Draga mea,

Iti scriu acum, stand sub un splendid mar inflorit, cu petale alb-roz, pentru ca simt ca nu mai pot. Acum e ultima oara cand mai beau, vreau sa ajung acasa, sa te gasesc si sa ma apuc de scris, purificat.

De fapt, cartea e aproape gata, mai trebuiesc cateva pagini, nu mare lucru...

A fost greu, insa m-am schimbat cu totul. "Zile salbatice 2", sau "Kerosen", sau ce titlu isi va alege, e gata!

Nu, n-am sa-ti mai scot ochii pentru esecurile mele, n-am sa mai fiu vesnic nemultumit, nu...

Dorin"

- Mai bei ceva?

Era Cucul cel Mic, cel Grijuliu, cel Prietenos, asa ca m-am incumetat sa-l intreb:

- M-am imbatat? Sunt eu beat? Stii, azi-noapte era sa-mi halesc limba!.. Ma sufocam, omule, noroc c-am regurgitat-o la timp! Si era limba mea, vorba aia, limba romana...