Pacat de pulovere...

Una din iluziile cele mai frumos ambalate ale epocii postdecembriste a fost cea a societatii civile.

La inceput, reprezentantii ei erau usor de recunoscut dupa puloverele pe care le purtau si dupa vocile inalte de care se serveau atunci cand pravaleau peste spatiul carpato-danubiano-pontic cuvinte ciudate, neologisme precum „libertate", „democratie", „europenitate" etc. Pulovarul devenea astfel simbolul despartirii de uniforma, de incartiruire, de subordonare la un sistem bine desenat pe plansele trecutului.

Cand puloverele au inceput sa dispara, poate din cauza uzurii, poate din cauza vreunui fir buclucas aducator de destramare, poate din cauza unor canicule necunoscute ce impuneau „transparenta", societatea civila a dat semne de scleroza. Sau, mai frumos spus, a optat pentru o nuditate a finalitatii... Pe nebanuite, mai toti membrii ei si-au tras uniformele invizibile ale „apartenentei la", civilia devenind un simplu deghizaj ori, daca vreti, un camuflaj onorabil intr-un relief tot mai straniu, alcatuit din dealurile parvenirii si vaile anonimatului constructiv. Da, pentru ca unii au tinut cu tot dinadinsul sa se instaleze etern in lumina reflectoarelor, in vreme ce altii, din contra, au preferat sa construiasca in tacere si intuneric averi si alte beneficii ale ceea ce indeobste numim economia de piata.

Cert este ca societatea civila si-a pierdut concretetea, transformandu-se intr-o sintagma vida. Fantomatic, unii exponenti neresemnati, donquijotici, au incercat sa continue cu acele discursuri atat de placute urechii altadata. Vocile lor, insa, n-au mai fost auzite din cauza zumzetului de fond al oamenilor de bine. Pentru ca, asa cum lesne se poate remarca, Romania este patria oamenilor de bine. In plus, vremea visatorilor a trecut. E un timp al scutierilor, un timp al slujbasilor, un timp al lui Sancho Panza.

Astazi numarul civililor este tot mai mic. Civilii sunt asemenea acelor specii din Delta Dunarii, aflate pe cale de disparitie. Fie ca sunt membri de partid, fie ca apartin unor „sfere de interese", fie ca isi traiesc vietile „sub acoperire", fostii purtatori de pulovere poarta acum costume, ecusoane, legitimatii si, mai ales, un zambet de invingator. Nu mai vorbesc la porta-voci, ci la telefoane mobile de ultima (de)generatie, nu mai scriu manifeste, ci emailuri si sms-uri.

In treacat fie spus, un ginecolog al istoriei cu vocatie de analist ar putea observa ca societatea civila a ajuns la menopauza. La o cercetare atenta s-ar constata ca n-a mai avut ciclu de vreo doua decenii, desi, la fel de adevarat e ca, din cand in cand, i-a mai curs sange. Din nas...

La rastimpuri, in cate o cauza pierduta, inainte de stingerea luminii, este invocata societatea civila. Se aud intrebari de genul: „Unde este societatea civila?" sau „Asta e o speta de resortul societatii civile", sau „Vom informa societatea civila!". Dar societatea civila a incetat sa fie bau-bau-ul de ieri, devenind un fel de Dumnezeu al nostru, al tuturor. Credem in ea, desi existenta ei ramane un mare mister, este pretutindeni, tot asa cum nu este nicaieri.

Pacat de pulovere...