Polenul istoriei si "utilitatea publica"

Oricite dantelarii pune prezentul pe relatia sa cu trecutul (cu vorbe mestesugite de Eminescu in "Epigonii", de exemplu, care cauta intre inaintasi "sinte firi vizionare"; de Ion Creanga caruia, la amintirea vremurilor de odinioara, "ii salta inima de bucurie"; de memorialisti care isi imbraca textele in nostalgia sau - cum spun - "mierea trecutului"; de literati, in general, care au inventat chiar si un termen pentru refugiul cautat in virsta de aur: paseism), intre azi si ieri e un permanent raport de adversitate; pare ca oamenii de acum se opun celor de ieri, le sterg urmele, cu voia sau fara voia lor (psihanalistii au bune explicatii pentru aceasta). Cu voia (diabolica) a lui Stalin, de exemplu, care dinamita, in 1938, o celebra catedrala ortodoxa la marginea Moscovei, pe care o va reconstrui, spre lauda lui, prin anii '90, Boris Eltin; sau, tot astfel, altadata, din acel prezent catre alt trecut, Genghis-han arzind templele milenare ale Chinei cucerite; sau talibanii Afganistanului, care au aruncat in aer un sit nemaivazut, unic in lume, cu cele mai mari statui ale lui Buddha. Fara voie, cum oamenii de azi, care produc noxe de tot felul, letale pentru firavele urme zidite ale trecutului. Si tot noi, cei de azi, invocind, cel mai adesea, utilitatea publica; aiurea, in lume, si acasa, deopotriva.

In Spania, la Barcelona, se (mai) afla catedrala "Sagrada Familia", ridicata la inceputul secolului trecut de Antoni Gaudi, supranumit, inca din timpul vietii, "arhitectul lui Dumnezeu"; la Vatican se discuta despre beatificarea catolicului fervent care a lasat o constructie unica in lume, iar, printre argumente, se afla marturiile a peste 80.000 de persoane care atesta ca au inceput sa creada in Dumnezeu dupa ce au admirat "Sagrada Familia". Prin urmare, spune arhiepiscopul Barcelonei, cardinalul Richard Maria Carles, "Gaudi, prin opera lui, a raspindit crestinismul, asa cum au facut apostolii, la inceputul mileniului intii". Iata, insa, ca in timp ce catedrala este considerata o minune, primaria din Barcelona si guvernul de la Madrid vor sa deschida, chiar anul acesta, un tunel feroviar prin care va trece un tren de mare viteza, Barcelona - Madrid. Unul dintre arhitectii care lucreaza la terminarea catedralei (Gaudi nu o terminase, sfirsind sub rotile unui tramvai, in 1926) spune ca trenul este un veritabil "vandalism", de neconceput in secolul XXI intr-o tara ca Spania. Graba calatorilor de la Madrid la Barcelona ar putea prabusi "Sagrada Familia"; poate ca unii dintre cei aflati in trenul de mare viteza vor fi venit la Barcelona pentru a se fotografia linga celebra catedrala; s-ar putea sa gaseasca doar un panou pe care sa stea scris "aici a fost catedrala Sagrada Familia, construita de Antoni Gaudi, arhitectul lui Dumnezeu".

In Italia, la Pisa, autoritatile pun la cale construirea unui al doilea turn inclinat, unul, insa, "virtual inclinat". Noul turn, arata proiectul, "va avea o inaltime de 55,8 metri, exact aceeasi inaltime ca si a vechiului turn, dar inclinarea - si aceasta similara cu a celui originar - va fi simulata cu ajutorul unui joc arhitectonic de lumini si umbre. Va fi o cladire de birouri si locuinte situata la cinci kilometri distanta de monumentul-simbol. Pentru a crea efectul optic de inclinare, primele doua etaje ale edificiului vor fi prevazute cu o rampa inclinata. Noul turn, construit din sticla si beton, va mai fi dotat cu o terasa, de unde vizitatorii vor putea admira orasul. Va oferi si o vedere panoramica uimitoare Pietei Miracolelor. Proiectul va costa circa saptezeci de milioane de euro". Replica virtuala a vestitului turn inclinat, construit in secolul al XII-lea, este necesara, zic initiatorii, pentru ca vechiul "Torre pendiente di Pisa" e in pericol de prabusire "din cauza unui cutremur sau a unei furtuni". In 1999, cind au inceput lucrarile de restaurare, "s-a stabilit ca inclinatia lui este cauzata de ramasitele unui vechi estuar al unui riu, localizat sub edificiu. In zona respectiva, solul este constituit in mare parte din apa si nisip sedimentat, iar o parte a grelei constructii din marmura a inceput sa se scufunde treptat in sol, imediat dupa ce a fost facuta fundatia edificiului". Acum, la cite cutremure si furtuni vor fi trecut peste turn in opt secole... Poate nevoia de spectacol modern, in ton cu lumea (din ce in ce mai) virtuala in care pare ca traim? O scuza - marja de siguranta - pentru un eventual esec al mesterilor de azi care trebuie sa restaureze ce au construit cei de ieri? Teama de a nu pierde, in cazul unei catastrofe, nenumaratii turisti care vin la Pisa pentru celebrul turn inclinat? Venituri la bugetul local, afaceri, utilitate publica.

In China, intr-un oras "nou" precum Shanghai (un sat de pescari a fost pina in urma cu citeva secole), autoritatile construiesc pentru ca nu au ce darima sau ce trece in "lumea virtuala" (eventual, Templul lui Buddha din Jad, construit in urma cu o suta de ani, in stilul palatelor din vremea Dinastiei Song; dar Templul e nou si ocupa putin loc; nu e, inca, atractiv pentru demolare sau trecere in lumea virtuala). In metropola chineza se va construi un parc subteran cu copaci, iarba si flori. Autoritatile locale ale unui oras cu 16 milioane de locuitori au luat hotarirea sa construiasca un parc sub pamint ce va primi lumina solara prin intermediul fibrelor optice. Primul de acest fel din China, parcul se va inaugura in anul 2010, cind Shanghai va gazdui o expozitie universala; "va arata ca un parc normal", explica Shu Yu, unul dintre, responsabilii proiectului, care a precizat ca se vor folosi tevi pentru ca apa sa ajunga direct la radacinile plantelor. Pentru a rezolva problema lipsei de lumina, vor fi utilizate panouri solare sau mecanisme de receptie a razelor, iar lumina si caldura de care au nevoie plantele se vor transmite parcului subteran prin fibre optice. Arhitectii spera ca parcul sa arate ca o mica padure.

La noi, la Iasi, in timpul sapaturilor de la pasajul subteran din fata Halei Centrale, au fost descoperite urme ale unor cladiri, datind din secolul XVIII. Era, in fond, de asteptat, de vreme ce, la citiva metri distanta, arheologul Nicolae Puscasu descoperea, inainte de 1990, "pivnitele familiei cronicarului Grigore Ureche"; si cita pasiune punea ardentul arheolog aratindu-mi, cindva, cele citeva monede gasite acolo, straturile "succesive" (vezi, aici e negru, a ars, apoi s-a construit alta cladire si apoi alta, zicea cu o sclipire speciala a ochilor). Autoritatile vor un pasaj cu spatii comerciale, iar prin construirea lui "s-ar regulariza traficul pietonal"; arheologii spun "stop", sperind sa descopere aici, la limita fostei Curti Domnesti, ceva important, "o biserica, un palat sau pur si simplu o constructie civila". Si unii si altii au dreptate; o solutie ar putea fi conservarea in situ, adica, integrarea a ceea ce va fi descoperit in viitorul pasaj; numai sa nu ramina ca la "cub", pe Bulevardul Stefan cel Mare si Sfint, unde s-au conservat in situ vestigii medievale, parasite, apoi, si redescoperite de un lombrosian care a comis - tot in situ - o crima: la urma, s-a inchis si a ramas... ca in centru.

Prin unele locuri, trecutul se ridica semet, inca; prin altele, urmele lui se ascund, umile, sub pamint, asteptind sa fie descoperite, invocind vechile oracole sa le prezica viitorul: viitorul din prezent, adica, renastere ori sacrificiu in numele utilitatii publice.