Postul Mare

Desi este inca februarie, simtim deja fiorul sarbatorilor de primavara, care se apropie cu pasi repezi. Pentru unii este doar Pastile, cu iepurasi de ciocolata. Pentru altii este Invierea Domnului, sarbatoarea cea mai sfanta a crestinatatii, cand Mantuitorul Hristos S-a coborat in Iad si a scos sufletele celor drepti, ducandu-le in Rai. Prin Invierea Mantuitorului, Imparatia cerurilor s-a deschis din nou pentru omul dornic sa intre in ea. Pentru a intelege cum se cuvine aceasta taina, Biserica a randuit un post premergator, ca mijloc de curatire a trupului si de innoire a sufletului. Doar astfel ne vom intoarce in Raiul din care am fost izgoniti, prin Adam si Eva, pentru pacat.

Originea postului este incerta. Unii considera ca postul este strans legat de cultul mortilor, din cele mai vechi timpuri. Cei vii aduceau jertfe animale, dar nu aveau voie sa se atinga de ele. Pe de alta parte, durerea pricinuita de moartea celor dragi a avut ca o urmare fireasca neglijarea mancarii si bauturii, devenind treptat un semn conventional al doliului. Altii considera practicarea postului drept un act de sobrietate si temperanta, recomandat si practicat de intemeietorii religiilor sau curentelor filosofice. Caracterul religios al postului s-a impus treptat, in special in urma unor viziuni cu caracter divin. Postul a inceput sa fie privit drept un act de penitenta, un mijloc de pregatire inaintea savarsirii actelor religioase sau ca un rit de doliu. In Vechiul Testament, primul indemn spre post este prefigurat in porunca adresata de Dumnezeu lui Adam si Evei: "Din toti pomii din Rai poti sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!" (Facere 2, 16-17). Dupa alungarea primilor oameni din Rai, postul a fost prescris poporului evreu prin poruncile date de Dumnezeu prin Moise si ceilalti prooroci. El se referea la anumite zile din an. Sfanta Scriptura consemneaza si postul particular, practicat in diferite imprejurari: postul lui Moise de 40 de zile pe Muntele Sinai, postul locuitorilor din cetatea Ninive pentru a fi iertati, postul lui Daniel de 3 saptamani, in Babilon, postul lui David in semn de pocainta.

Perspectiva crestina asupra postului

Mantuitorul a oferit personal un exemplu de post pentru Biserica Sa: postul de 40 de zile inainte de a-si incepe activitatea publica. El a adaugat postului rugaciunea si curatia inimii, precum si milostenia, pentru a deveni o arma de nebiruit impotriva ispitelor. Sfintii Apostoli au postit si ei, asemeni Invatatorului lor. Astfel, postul a intrat in Traditia Bisericii. Sfintii Parinti au practicat la randul lor postul, inmultindu-l. Ei au aratat foloasele postului atat pentru suflet, cat si pentru trup. Postul crestin a imbracat un important caracter religios, devenind un act de virtute si de cult, un mijloc de progres in viata spirituala si un semn de respect adus lui Dumnezeu. Sfintii Parinti au pus un accent deosebit asupra laturii spirituale a postului. Astfel, postul crestin nu se rezuma doar la abtinerea voluntara de la mancare si bautura, ci si la lupta impotriva patimilor, instinctelor si pornirilor pacatoase ale trupului sau sufletului.

Tipuri de postire

Primele reglementari privind postul crestin dateaza inca de la sfarsitul secolului I. "Didahia sau Invatatura celor 12 Apostoli" fixeaza ca zile de post miercurea si vinerea, in amintirea Patimilor Mantuitorului. Mai tarziu, "Canoanele Apostolice", "Didascalia" si "Constitutiile Apostolice" prescriu postul inainte de hirotonie, botez si impartasire, postul de miercuri si vineri, precum si inaintea marilor sarbatori. Totodata, s-au stabilit si diferite tipuri de post. Astfel, el poate fi: integral (total), constand in abtinerea completa de la orice mancare si bautura pe o anumita perioada de timp; postul negru (xirofagie), in care este ingaduita doar hrana uscata: paine, fructe uscate, seminte, legume si apa; postul comun (obisnuit), care admite consumarea mancarurilor gatite din numai din alimente de origine vegetala, inclusiv untdelemnul; postul usor, numit si dezlegare, cand este ingaduita consumarea pestelui, vinului si untdelemnului. In functie de cate persoane tin postul, acesta poate fi: general (obstesc), fiind tinut de intreaga Biserica; local (regional), cand este tinut doar intr-o anumita regiune; particular (personal), tinut de fiecare credincios in parte. De asemenea, posturile pot fi de o zi sau de mai multe zile (de durata). Zilele de post randuite de Biserica sunt notate in calendarul ei liturgic

Postul Pastilor dateaza din timpul Apostolilor

Desi nu exista marturii directe, Sfintii Parinti considera acest post ca fiind de origine apostolica, fiind practicat inca din primul secol de crestinism. In primele trei secole insa, durata si felul postirii nu a fost insa aceeasi in comunitatile locuite de crestini. Sfantul Irineu de Lyon, Tertulian, Sfantul Dionisie al Alexandriei amintesc in scrierile lor ca unii posteau o zi (Vinerea Patimilor), altii doua zile (vineri si sambata inainte de Inviere), trei zile, o saptamana, iar unii posteau pana la sase saptamani. Comunitatea din Ierusalim postea, in sec. al IV-lea chiar opt saptamani, in timp ce in Apus se postea doar patruzeci de zile. Fiind cel mai lung post de peste an, a fost numit Postul Mare.

Spre sfarsitul secolului al III-lea, Postul Mare a fost impartit in doua perioade diferite: Postul Paresimilor (Patruzecimii), care avea o durata variabila si tinea pana pana la Duminica Floriilor, si Postul Pastilor, care tinea de la Duminica Floriilor pana in noaptea Invierii, fiind si foarte aspru. Dupa Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325), cand s-a uniformizat in tot spatiul crestin data sarbatoririi Pastilor, Biserica Rasariteana a revenit la vechea practica, stabilind durata Postului Pastilor la sapte saptamani (cele patruzeci de zile de la Duminica Izgonirii lui Adam si a Evei din Rai pana la Vinerea lui Lazar, la care se adaugau Sambata lui Lazar si Duminica Floriilor si Saptamana Patimilor).

Un post foarte aspru

Postul Pastilor este foarte aspru. Astfel, prin Canonul 50 al Sinodului de la Laodiceea (sec. al IV-lea) s-a hotarat ca in toate zilele Patruzecimii sa se manance doar mancare uscata (paine, sare, legume si apa), dupa apusul soarelui. In acelasi timp, consumul de produse animale este interzis prin canonul 56 al Sinodului Trulan (692), sub pedeapsa caterisirii preotilor si excomunicarii mirenilor. Intrucat nu toti pot tine in acest mod aspru postul, Biserica recomanda ca fiecare sa posteasca dupa puterile sale, neincurajand excesele. Ea traseaza totusi cateva norme pentru cei mai ravnitori: in primele doua zile, pentru cei care pot si doresc, post complet, la fel ca si in primele trei zile (luni, marti si miercuri) in Saptamana Patimilor si in Vinerea Mare si Sambata Mare. In celelalte saptamani, in primele cinci zile se mananca o data in zi (seara) mancare fara ulei, iar sambata si duminica se ingaduie sa se manance de doua ori, mancare gatita cu ulei, si sa se bea cate putin vin. In zilele in care este pomenit un sfant in cinstea caruia la slujba se canta Doxologia, in acele zile se face face dezlegare la vin si untdelemn (de exemplu, Aflarea capului Sfantului Ioan Botezatorul - 24 februarie, Sfintii 40 de Mucenici - 9 martie). Dezlegare la peste, ulei si vin se va face doar la sarbatoarea Bunei Vestiri - 25 martie si in Duminica Floriilor.

Intrucat caracterul festiv al Sfintei Liturghii nu cadra cu intristarea si pocainta ce caracterizeaza Postul Mare, cand Mirele este luat dintre noi, Sfintii Parinti, in cadrul Sinodului de la Laodiceea (364-383) au hotarat, prin Canoanele 49 si 51, ca in Postul Sfintelor Pasti sa nu se mai savarseasca Sfanta Liturghie de luni pana vineri, ci numai sambata si duminica. Deoarece multi crestini doreau sa se impartaseasca in timpul saptamanii, s-a dezvoltat Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, ce unea slujba Vecerniei cu randuiala impartasirii cu Sfintele Taine sfintite in duminica anterioara. Aceasta Liturghie se savarseste numai in timpul Postului Mare. Si pentru a spori sentimentul de pocainta, care ar trebui sa insoteasca postul nostru, Biserica a mai randuit, ca in fiecare zi a Postului sa se rosteasca, Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, insotita de metanii si inchinaciuni, pentru a ne aduce aminte caderea si ridicarea de zi cu zi.

Indemnuri pentru post

Sfintii Parinti au acordat o deosebita atentie postului, enuntand cateva reguli de asceza:

"Fa stomacul mic, limba tacuta, pastreaza-si mintea limpede, inima curata, blanda si smerita. Iata postul." (Sf. Vasile cel Mare)

"Chiar daca ai sta flamand si ai dormi pe pamant si ai manca cenusa si ai plange totdeauna, daca nu esti de folos celuilalt, nimic maret nu ai realizat." (Sf. Ioan Gura de Aur)

"Postiti? - Aratati-mi-o prin fapte. Cum? - De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten cu nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul si urechile si picioarele si mainile si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca, ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nemergand la privelisti urate si in calea pacatosilor; ochii neprivind cu ispitire frumusetile straine (...). Gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase." (Sfantul Ioan Gura de Aur).

"Postul nu inseamna numai sa mananci rar, ci sa mananci putin. Adevaratul post nu consta, de altfel, numai in a domoli propriul nostru corp, ci in a renunta la hrana in scopul de a da painea ta celui ce nu are." (Sf. Serafim de Sarov)