Punct ochit, punct "lovit": Astra Ploiesti - Politehnica Iasi 1-1 (0-0)
Data publicarii: 12/03/2010
Dorinta antrenorului Petre Grigoras ca Poli sa "lege" pentru prima data doua rezultate pozitive in acest sezon a fost indeplinita vineri seara la Ploiesti de catre elevii sai, chiar daca acestia au facut cel mai slab meci al lor de pana acum.
Din prestatiile ultimelor etape s-a pastrat in tabara ieseana doar determinarea, in rest remarcand un joc fricos in faza ofensiva si deranjant de nesigur pe linia de fund. Noroc de Branet, care „ne-a scos" in trei randuri in prima repriza si de „salvatorul de serviciu" Vali Negru, ca Politehnica a putut pleca cu un punct de pe un teren pe care au fost infrante mari forte ale Ligii 1, in frunte cu Steaua...
Nu-i mai putin adevarat ca rezultatul este oarecum mincinos dupa aspectul jocului, pentru ca elevii lui Nicolo Napoli au dominat la toate capitolele. Chiar si gestul lui Grigoras de la final, cand l-a salutat pe tehnicianul italian printr-o ridicare din umeri gen „asta e...", vorbeste de la sine despre faptul ca Poli a scos poate prea mult dintr-un meci in care nu a prea contat. Iesenii s-au dus la Ploiesti cu gandul la un punct si in final l-au obtinut, iar acesta este singurul lucru care conteaza. Mai bine asa, decat ca la Timisoara, unde trupa lui Grigoras a evoluat incantator, dar a pierdut.
Oricum, trebuie sa recunoastem ca Iasul a si avut un adversar tare, o echipa de calitate cu un fotbal modern si placut ochiului, pleiada de straini de sub comanda lui Napoli aratand parca altceva decat ceea ce vedem de regula in Liga 1. De aceea, trebuie subliniata inca o data valoarea punctului smuls pe mlastinosul teren al Astrei si sa nu uitam ca, in fotbal, nu de multe ori scopul scuza mijloacele.
Vali Negru, omul cu golul
Iesenii au inceput destul de curajos partida de vineri seara, linia de mijloc formata din tehnicii Ionescu, Onicas si Negru impingand cu usurinta jocul spre poarta lui Miron. Numai ca, pe masura ce timpul trecea, actiunile oaspetilor pierdeau din claritate, Poli acceptand in final dominarea cvasi-totala a ploiestenilor. Cu un Stratila in zi mare, Astra a trecut la timona, insa s-a izbit de un Branet inexpugnabil. Mai intai, portarul iesean l-a blocat in extremis pe Diego Silva, in minutul 14, dupa care nici Stratila nu l-a putut invinge cu un sut din apropiere (min. 30). In minutul 34, gazdele au ratat cea mai mare ocazie a lor, la o faza la care acelasi Stratila i-a... rupt coloana cu doua driblinguri lui Costache, insa Branet a respins cu un reflex de senzatie.
La reluare s-a intrat cu 0-0, dar era clar ca, daca partida se mentinea pe aceleasi coordonate, Poli nu mai avea cum sa reziste mult. Totusi, profitand de inexactitatea gazdelor, iesenii au iesit o buna perioada cu fata curata, fiind deranjati doar de sutul putin alaturi al... ex-ieseanului Mihalache, din minutul 71. Din pacate, peste alte cinci minute, s-a trezit la viata si Liviu Ganea, acesta inscriind plasat din apropiere in urma unui corner, deviat din centrul careului de Oprsal. Vazandu-se prematur cu sacii in caruta, ploiestenii s-au relaxat si, in minutul 79, au primit lovitura de gratie; Bujor a gasit o pasa de geniu spre mijlocul careului pentru Vali Negru, iar acesta l-a executat cu sange rece pe Miron de la circa 10 metri. A fost singurul sut pe spatiul portii al oaspetilor, un sut de un punct, cum s-ar spune...
Pana la final nu s-a mai intamplat nimic deosebit, remarcandu-se doar incercarile disperate ale arbitrului Robert Dumitru de a-si face datoria fata de... Adrian Porumboiu, „centralul" brasovean „ingalbenindu-i" pe Mihajlov si Straut, care astfel nu vor avea drept de joc in derby-ul de joi, din Copou, cu FC Vaslui.
Oricum, sa savuram pentru moment acest punct smuls pe un teren dificil si sa asteptam cu incredere partida cu vecinii nostri, cand va reveni si... ex-vasluianul Vali Badea.