Restabilirea zonelor de influenta

Acesta este rezultatul cel mai important al primei vizite a lui Obama in Rusia. Si, ca intotdeauna cand doua sau mai multe puteri isi marcheaza aceste zone, se incearca mascarea evenimentului principal prin altele, care, fara indoiala, nu sunt nici ele lipsite de importanta.

Astfel, in cele doua zile ale vizitei sale in Rusia (6 si 7 iulie a.c.), Obama a reusit sa cada de acord cu Medvedev asupra catorva chestiuni, repet, nu lipsite de importanta: un nou acord care sa inlocuiasca Tratatul Start I din 1991 privind reducerea armelor nucleare, tranzitul pe teritoriul Rusiei a materialului militar american pentru frontul din Afganistan, alcatuirea unei comisii comune pentru gasirea soldatilor disparuti in razboaie (al doilea mondial, din Coreea, Vietnam etc.)

In ce priveste noul Acord (Start II), se dau chiar si limitele pe care nu trebuie sa le depaseasca cele doua mari puteri ca numar de sisteme strategice de lansare si de focoase nucleare (intre 500 si 1.100 de sisteme si intre 1.500 si 1.675 de focoase).

In final, reducerea ar fi cam de o treime. Se face mare tam-tam pe marginea acestui acord. In realitate, dupa parerea mea, ne aflam in fata unui joc de imagine si nu a unui fapt cu adevarat important. Chiar daca cele doua mari puteri si-ar reduce si la jumatate armele nucleare strategice, tot le-ar ramane suficient sa distruga lumea de mai multe ori. Or, mie mi se pare ca este suficient sa o distruga doar o singura data. Asta nu inseamna, evident, ca noul Acord nu este un semnal politic pozitiv, doar ca importanta reala este limitata.

O semnificatie superioara mi se pare a avea acordul privind tranzitul materialului militar american spre Afganistan. Se stie ca rusii s-au fript rau de tot in Afganistan (1979-1989) si n-au uitat infrangerea si umilinta de atunci. Apoi, talibanismul afgan are influente nocive asupra republicilor islamice din Asia Centrala, unde Rusia are interese majore, dar si asupra musulmanilor din Federatia Rusa, influenta care poate naste oricand terorism. Asa incat, eu cred ca prin acest Acord a castigat Rusia si nu America. Rusia scoate, de fapt, castanele din foc cu mana Americii. Se razbuna, astfel, pentru umilinta de acum 20-25 de ani si intareste bariera in calea influentei talibane spre nord.

Nici Comisia Comuna pentru gasirea soldatilor disparuti in razboaie nu este lipsita de semnificatie, dar valoarea ei este mai mult psihologica si istorica decat geo-politica.

Obama si Medvedev-Putin nu s-au inteles, deloc, pe cel putin doua teme majore: Scutul antiracheta si Republica Moldova. Si nici nu aveau cum sa se inteleaga. Scutul a fost tinta preferata pentru presedintele Putin, vreme de cativa ani buni, si nu era de asteptat ca acum, cand Putin este premier si si-a conservat o mare influenta in politica Rusiei, pozitia acestuia sa se schimbe.

In ce priveste Republica Moldova, lucrurile sunt si mai clare. Rusia lupta, de ani si ani, cu toate armele politice, economice, diplomatice pentru refacerea dominatiei sale in fostele republici sovietice. Nu este vorba numai de clasicul "cordon sanitar" - vechea obsesie a Rusiei Imperiale si a URSS -, dar si de interese economice majore.

Rep. Moldova este cel mai vestic avanpost al Rusiei spre UE si NATO. Cum ar putea ea sa cedeze, in aceasta chestiune, cand a fost in stare sa blocheze, ferm, aderarea la NATO a unor tari ca Ucraina si Georgia? Degeaba cere Obama retragerea trupelor rusesti din Transnistria. Nu numai ca rusii nu se retrag, dar Putin a luat doua masuri care sa-i asigure intarirea influentei rusesti, inclusiv a prezentei militare: un Moratoriu asupra Tratatului privind fortele conventionale in Europa - fapt ce ii permite chiar sporirea fortei militare pe Nistru - si un credit pentru Rep. Moldova, de 500 miliarde dolari, acordat chiar inaintea alegerilor din 29 iulie, in conditii destul de lejere.

Dar eu cred ca solicitarea lui Obama privind retragerea militarilor rusi de pe Nistru este mai mult un joc de picioare, pentru ca adevarul se afla in intelegerea majora dintre cei doi. Astfel, Rusia este de acord cu amestecul SUA in Afganistan, Iran, Irak, Orientul Mijlociu si Coreea de Nord, dar cere, in schimb, mana libera in Ucraina, Moldova, Caucaz si Asia Centrala. N-am auzit, din partea lui Obama, un refuz clar la aceasta pretentie ruseasca. De aceea vorbeam, mai inainte, despre restabilirea zonelor de influenta. Si nici nu m-ar mira acest lucru. Dintotdeauna, marile puteri au vazut lumea - si tot ce presupune acest concept - altfel decat tarile mici. Imi amintesc de hartiuta data de Churchill lui Stalin cu procentele de impartire a Europei de Est intre Anglia si Uniunea Sovietica. Imi amintesc, de asemenea, de Ialta si Malta.

De aceea, cred ca intelegerile de la Moscova, dintre Obama si Medvedev, si despre care am facut referire mai sus, sunt secundare in raport cu marea intelegere, tacita, privind zonele mari de influenta ale celor doua mari puteri.

Un argument in plus il constituie chestiunea majora a energiei. Ea a fost amintita doar in treacat, asa, ca o problema secundara, care nu merita sa tulbure noua armonie ce se pune la cale intre cele doua tari. La urma urmei, arma energetica ruseasca priveste UE, care n-are decat sa se descurce, pentru ca America are alte surse, care nu depind de rusi. Iar ceea ce depinde de Rusia, adica Alaska, a intrat in proprietatea Americii de acum 142 de ani, fapt pentru care Obama a multumit, calduros si oarecum ironic, Rusiei.

Asa ca, impartirea lumii este mai importanta decat securitatea energetica a UE, de exemplu.