Revolta lui "pre tarziu"

Am crezut ca doar babutele caraitoare arunca regretul lui "prea tarziu"la orice pas, tanguindu-se plictisitor si morbid, plangandu-si tineretile pierdute sau impiedicate sa faca lucruri marete sau placute...

Daunazi, la piata, o tanara (asa mi s-a parut a fi) afirma ca a fost prea tarziu pentru ea "sa inceapa ceva important", ca face parte din "generatia de sacrificiu"...Statea de vorba cu o cunostinta comuna, care-i replica destul de vesela ca a auzit de prea multe ori formula aceasta ca s-o mai considere valabila. Aflu din discutie ca absolvise liceul prin '88 si ca tot ce primise ca educatie pana atunci nu mai fusese valabil dupa  '90. Asa ca, nu mai daduse la facultate, "ca nu mai contau studiile", intrase intr-o afacere de unde nu stiuse cum sa iasa mai repede...ajunsese  la 40 de ani, fara sa stie cum si era revoltata de ceea ce se intampla cu generatia ei. 

Nu-mi venea sa cred ce auzeam, desi tonul usor patetic si revolta tinerei femei  indicau o nota de sinceritate care merita respectata. (Si, apoi, nu-i asa?, nu era de bon ton sa contrazici la piata un om necajit si nici sa-l ironizezi nu se face).

Ce sa-i fi spus oare ? Ca octogenarii au trecut printr-un razboi cumplit fie ca erau combatanti sau simpli cetateni si au ramas cu rani nevindecate, cu destine ciuntite si nefericite rezistand, neeroic, unei perioade cu adevarat revolute, cum a fost stalinismul, socialismul si ceausismul ?

Sau sa-i fi spus despre generatia celor care serbeaza 70 de ani cu sentimentul frustrant ca lumea nu-i apreciaza pentru marile santiere creatoare de cantece patriotice?

Sa-i fi amintit ca, dintre acestia despre care am pomenit, multi au facut ani grei de puscarie politica, povestita doar in soapta celor mai apropiati si poate nici lor?

Sa-mi fi amintit si eu anii de "deschidere universitara" de care am profitat cu bucuria lecturilor altadata interzise, entuziasmul cu care credeam ca noi nu vom mai suferi ca generatiile anterioare ? Sa-i fi trecut in revista dezamagirile, teama, neputinta de a te desprinde din sistemul devenit un corset prea stramt si deformant al coloanei vertebrale? Sa-i fi descris sentimentul de rusine si culpa generala de dupa revolutia celor tineri, rasfranta doar asupra indivizilor mai sensibili ?

Ar fi trebuit oare s-o conving pe femeia de 40 de ani ca toate generatiile au trecut prin lamento-ul lui "prea tarziu" si prin revolte adanc justificate, dar au invins doar indivizii puternici ? Ar fi inteles oare ca multi, prea multi oameni ascund  drama de a nu fi ceea ce si-au dorit ? Ca doar curajosii pot concepe inceputul la 40 de ani, la 60 de ani,...

Oricum, i-am dat alte idei, unele de care am fost mandra ca le-am gasit.

Sper ca din toata discutia noastra sa se fi ales cu o incurajare gratuita si, o vreme, chiar utila...

Oricum, nu poti trece pe langa desperarea (chiar exagerata) a cuiva fara sa incerci sa gasesti argumente de contracarare. Chiar si pentru a nu fi revoltat mai tarziu pentru ceea ce n-ai facut !