Sa mori la timp sau cu glorie

Cartile lumii sunt pline de povete si de experiente impartasite. Se spune ca sunt inutile...Nimeni nu invata nimic din ele. Doar propria lovire de pragul de sus te avertizeaza ca mai este unul : jos. Noi, romanii se pare ca avem ambitia sa nu ratam nici un prag. Ne lovim iar si iar, uimindu-ne mereu, intr-o disperare care pare falsa de vreme ce  are la baza aceleasi cause...

Cand toata lumea se agita ca pensiile vor fi taiate, mama nu dadea semne de spaima, cel putin asa parea cand, prin telefon, ma straduiam s-o conving ca ne vom descurca  in viitor. Obisnuita sa traiasca din putin, nu parea agitata de subiect. Iata insa ca, la stirea devalorizarii leului, mama, si multi alti varstnici, si-au amintit cum si-au pierdut banii de inmormantare prin anii 96-98, bazandu-se ca micile economii de la CEC destinate unui sfarsit demn nu pot fi afectate. Au fost spulberate de inflatia perioadei si disperarea de atunci nu a fost uitata de multi romani ramasi fara banutii aceia putini pusi de o parte cu mare greutate.  Probabil ca atunci a fost infiintat ajutorul de inmormantare, caci fenomenul pierderii totale fusese la scara nationala.

Unora acest subiect li se va parea prea macabru pentru perioada aceasta de haos absolut, altii vor sari, plictisiti, la teme mai vioaie...

Va asigur ca teama unui batran ca va ajunge sa fie ingropat din banii familiei sau, mai rau, din mila publica, este devastatoare pentru sufletul sau pentru demnitatea si respectul de sine atat cat au ramas neafectate de avatarurile varstei.

Va invit sa va depasiti starea de agasare provocata de problemele batranilor, amintindu-va de traditia romaneasca de a respecta senectutea fara comentarii sau argumente. Mi se pare stupid ca acum trebuie sa ne straduim sa aducem motivatii complexe in fata copiilor si tinerilor pentru a-i convinge de valoarea umana a celor care au construit lumea inaintea lor...pentru a-i obliga sa inteleaga subiectul. 

Pe langa lamentourile obisnuite ale batranilor - sanatatea, neputintele, medicamentele - teama ca nu vor putea sa-si salveze banii (unii nici nu pricep bine ce se intampla !) care le asigura trecerea decenta pe lumea cealalta, este comparabila cu un accident mortal, o viitura, o intamplare absurda, mai ales ca e provocata de cineva anume, cu buna stiinta - cei pe care i-au votat, grabiti de dimineata, imbracati frumos, cu hainele de duminica.

"Inflatia va fi cea mai grea piatra de moara de gatul PDL ului ", afirma cineva cu mare dreptate, dar clientela lui va sti cum sa se apere, asa ca nu accept sa plang de mila unui partid care, lasandu-se condus de un capitan ametit, pare un echipaj degringolat pe un vapor ciuruit, in deriva... Probabil, au reusit sa puna la adapost prada...

Mi-e mila insa de cosmarurile milioanelor de batrani din tara asta - cei care, cu bune, cu rele, au dus pe umeri greul ei in vremuri aspre si de neinteles.

Cu atat mai putin vor intelege cu mintea lor de acum, haosul in economia noastra, in politica si in administratie.

Se vor ruga zi si noapte sa moara la timp... ca nu cumva banutii de la CEC sa se evapore, caci altceva nu stiu sa mai faca. Poate doar Presedintele sa gaseasca vreo solutie pentru ei, precum obrazarea aceea stupida cum ca, la tara, oamenii ar trebui sa mai framante si paine, dupa cat de grea este acolo viata ! 

Marturisesc ca imi e rusine ca traiesc din nou vremuri umilitoare si abuzuri provocate de o conducere incompetenta si cinica, dupa anii de incercare a gustului libertatii si, mai grav, n-am reusit in acesti putini ani sa impunem legi mai drepte si mai corecte pentru toti. Vinovatia ne apartine!

Poate ca abia acum ar trebui sa iesim, democratic, in strada, sa schimbam ceva, cand am vazut cam cum e si prin tarile libere   -  sau, daca nu, macar sa ne grabim a muri...caci despre glorie nu mai poate fi vorba.