Simirad vrea o lege a falimentelor comunitatilor locale
Autor: M.P.
Data publicarii: 25/09/2008
Constantin Simirad, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Iasi, vrea
emiterea unei legi prin care consiliile locale sa poata fi declarate
falimentare. "Nu a aparut o lege a falimentului comunitatilor locale si
acest lucru poate afecta in mod serios activitatea in unele comune. La noi
sunt doua primarii, Vladeni si Popricani, care au datorii de cate un milion
de euro. Au cheltuit banii veniti de la SAPARD nejustificat, iar acum
trebuie returnati. La acesti bani se adauga anual peste 100 mii lei
dobanda. Guvernul ar trebui sa dea o lege a falimentului comunitatilor
locale, asa este si in Franta. Acolo, cand o comunitate locala da faliment,
prefectul preia atributiile de ordonator principal de credite si gestioneaza
problemele comunitatii falimentare", a declarat ieri Constantin Simirad.