Spiridon, sfantul necajitilor

Toate Sinaxarele alcatuite in cinstea sa vorbesc despre simplitatea extraordinara si despre darul facerii de minuni pe care Sf. Spiridon l-a dobandit inca din timpul vietii. Multi Parinti ai Bisericii au lasat marturie despre sfintenia vietii lui.

Pastorul cel smerit

Spiridon s-a nascut in anul 270 in insula Cipru, la Askia, in apropiere de Pafos. Numele sau vine fie de la substantivul grecesc spyris, spyridos, ce se traduce prin "cosulet (de paine)", fie de la adjectivul spera, "spiral, in forma de spirala". Parintii sai erau tarani, indeletnicindu-se cu pastoritul. Desi nu stiau sa scrie si sa citeasca, intrucat nu exista nicio scoala prin apropiere, ei erau foarte credinciosi, invatandu-l si pe Spiridon dreapta credinta. Fiind un copil cu o minte foarte agera, Spiridon retinea pasajele scripturistice citite in biserica satului. Mergand cu turmele la pascut, el medita apoi in liniste, cautand sa le inteleaga. Parintii sai, observand remarcabila capacitate a copilului, l-au rugat pe preotul satului sa ii asigure o minima educatie. Crescand, Spiridon s-a casatorit cu o femeie foarte credincioasa, avand o singura fata, Irina. Murindu-i sotia de timpuriu, Spiridon s-a dedicat cresterii fiicei sale, care i-a urmat in virtute. Pentru viata sa sfanta, a fost hirotonit preot la inceputul sec. al IV-lea, pentru un sat din apropiere. Se spune ca primul lucru pe care l-a facut a fost cel de a infiinta la biserica o scoala.

Ierarhul cel milostiv

Pentru viata sa sfanta, dedicata in intregime lui Dumnezeu, si pentru virtutile sale, Spiridon a fost hirotonit episcop al oraselului Trimitunda. In aceasta calitate, el nu a renuntat la modul sau simplu de viata. Adeseori era vazut mergand cu oile la pascut, pentru a gasi linistea necesara rugaciunii. Insa pastoritii sai il pretuiau pentru firea sa foarte milostiva. De fiecare data cand aveau vreun necaz alergau la pastorul lor iubit, iar acesta ii ajuta, nu doar cu rugaciunea, ci si cu fapta. In Sinaxarul sau sunt pomenite cateva dintre minunile savarsite inca din timpul vietii: cand seceta a amenintat Ciprul, a adus ploi bogate, a potolit foamea a numerosi oameni flamanzi, a salvat de la o moarte nedreapta pe unul dintre prietenii sai, a transformat un sarpe in aur pentru a ajuta un om sarac, iar cand nu a mai fost nevoie, i-a redat firea originara, a intors la pocainta o femeie pacatoasa, a vindecat diferite boli si a inviat din morti, a imblanzit animalele, a facut sa se prabuseasca statuile idolilor din Alexandria prin simpla sa prezenta, a vorbit cu fiica sa, desi aceasta tocmai trecuse la Domnul, pentru a afla unde asezase lucrurile incredintate ei de o femeie etc.

Minunea de la Sinodul I Ecumenic

Ca si Sf. Nicolae, Spiridon a suferit in timpul persecutiei lui Maximian, scotandu-i-se un ochi si fiind condamnat la munca in mine. Eliberat in urma Edictului de la Milan (313), a fost invitat cativa ani mai tarziu sa participe la sedintele Sinodului I Ecumenic. Aici, pentru a-i demonstra lui Arie ca Dumnezeu este Unul in Fiinta, dar in Trei Persoane (Tatal, Fiul si Sfantul Duh), a luat in mana o caramida. La rugaciunea sa, a inceput sa curga apa, in sus a izbucnit o flacara, iar in mana a ramas pamantul. Astfel, a aratat ca precum caramida este alcatuita din trei elemente, dar este una singura, la fel este si Sfanta Treime. Intorcandu-se in patria sa, Spiridon a continuat sa pastoreasca cu aceeasi simplitate si credinta ferma in Dumnezeu. Nu a renuntat nici la mitra sa, care era de fapt un cosulet impletit din paie. Exista dovezi ca el a participat si la Sinodul de la Sardica, 343, unde i-a luat apararea Sf. Atanasie al Alexandriei.

Moastele facatoare de minuni

Spiridon a trecut la cele vesnice la 12 decembrie 348. Intrucat din mormantul sau iesea o mireasma puternica de busuioc, cipriotii l-au deschis si au aflat trupul lui intreg, pe care l-au asezat in biserica. In urma unui atac arab, moastele sale au fost duse la Constantinopol. In 1453, cand capitala bizantina a cazut in mainile turcilor, preotul Gheorghe Kalocheretis a luat moastele Sf. Spiridon, impreuna cu cele ale Sf. Teodora, si, trecandu-le peste liniile turcesti, le-a dus in Epir. In 1456, a trecut in insula Corfu, lasand copiilor sai aceasta pretioasa mostenire. Prin casatoria fiicei sale, Asimina, moastele au intrat in posesia familiei Boulgaris, care le-a asezat in biserica proprie. De altfel, Nicolae Boulgaris este cel care a alcatuit slujba Sfantului, ce si-a facut simtita prezenta pe insula prin numeroasele minuni. Moastele Sf. Spiridon (mai putin mana dreapta, care se afla la Roma) au fost mutate in anul 1590 in biserica dedicata Sfantului. Anual, papuceii din catifea aflati in picioarele Sfantului sunt schimbati, ei fiind rosi sau chiar murdari. Astfel, corfiotii spun ca Spiro, sfantul lor iubit, merge adeseori la cei care au nevoie de ajutorul sau. Si nu putine sunt minunile ce ii sunt atribuite.

Procesiunile dedicate Sfantului Spiridon

Sfantul Spiridon este foarte cinstit de catre locuitorii insulei Corfu, care l-au adoptat si il considera unul de-al lor. Intrucat Sfantul Spiro (cum il numesc ei) a salvat in trecut insula de mai multe ori de diferite amenintari, anual se fac mai multe procesiuni pe strazile orasului cu moastele sale, in amintirea acelor zile. Prima procesiune are loc in Duminica Floriilor, amintind de salvarea insulei de o ciuma devastatoare in anul 1630. Cea de-a doua procesiune, impreunata cu scoaterea Epitafului, are loc in Sambata Mare, incepand cu orele 9.00 dimineata. Este si cea mai veche procesiune, datand din 1550, si aminteste de o mare foamete, care a incetat prin mijlocirea Sfantului. La sfarsitul procesiunii, moastele raman afara pentru a fi cinstite de credinciosi pana in ziua a treia a Pastilor. A treia procesiune are loc pe 11 august, amintind de anul 1716, cand insula a fost crutata dupa un indelungat asediu al turcilor. Ultima procesiune se desfasoara in prima duminica din noiembrie, in amintirea salvarii insulei dupa o a doua epidemie de ciuma, petrecuta in 1673.

Minuni consemnate de istoricii Bisericii

Sf. Simeon Metafrastul, unul dintre cel care i-a alcatuit "Viata", il aseamana Patriarhului Avraam datorita ospitalitatii sale. Sozomen vorbeste si el in "Istoria bisericeasca" despre aceasta virtute a Sfantului. El da drept exemplu primirea pe care a facut-o unui calator in timpul Postului Mare. Cum randuiala casei sale era de a manca doar sambata si duminica, nu avea nici macar o bucatica de paine. Atunci, el i-a spus fiicei sale sa spele picioarele strainului si sa friga o bucata de pastrama. Refuzului categoric al calatorului ca e crestin si nu se cade sa manance carne, Spiridon i-a raspuns dupa cuvantul Mantuitorului: "Toate sunt curate pentru cei curati" (Tit 1, 15). Un alt detaliu istoric consemnat de Sozomen ilustreaza generozitatea sa. Spiridon obisnuia sa dea o parte din recoltele sale celor saraci, iar o parte celor ce aveau datorii. El nu isi oprea pentru sine prea mult, caci usile hambarului sau erau permanent deschise, fiecare luand ceea ce avea nevoie si aducandu-i banii cand ii aveau. Nu tinea cont nici de cat se lua, nici de cat primea. Socrate Scolasticul consemneaza si el o minune. Venind doi hoti noaptea pentru a-i fura oile, au fost legati cu o putere nevazuta, fiind tinuti astfel pana la ziua. Dimineata, vazandu-i, lui Spiridon i s-a facut mila de ei. Astfel, nu numai ca i-a dezlegat cu rugaciunile sale, invatandu-i sa paraseasca aceasta cale nedreapta, dar le-a si daruit o oaie, pentru a nu considera ca au privegheat o noapte in zadar.