Statul Roman Leucemic

In rubrica aceasta am mai vorbit noi despre situatia precara a sistemului de sanatate. Cand am spus precara, am fost bland: practic, sistemul este prabusit. A colapsat sub privirea noastra blanda, toleranta, intelegatoare, mioritica, pentru ca asa ne-am invatat: sa ne resemnam, sa fim fatalisti, sa ne doara in fund de propria noastra viata. 

De calitatea vietii noastre. Sintagma "calitatea vietii" este necunoscuta in Romania. Bai, nu conteaza cum pasesti pe asfalt, ci CUM pasesti. Este o mare diferenta intre a te tari prin viata si a merge prin viata.

Bolnavii stau resemnati la usa cabinetelor medicale asteptand o minune de la un doctor care asteapta viza de plecare la Paris, Viena, Londra sau la Mama Dracului. Va imaginati cat de putin ii pasa doctorului ala de matele voastre, de ficatul vostru, de corasonul vostru atat de simtitor la telenovele.

Aflat intr-un imens rahat, sistemul de sanatate, care nu mai e, are, totusi, ministru, secretari de stat, directori, ajutori de bagatori de seama, asta ca sa dea impresia ca mai este viu. Toate, absolut toate guvernele din ultimii 20 de ani au promis ca Sanatatea, ca si Invatamantul, vor fi prioritati nationale. Bineinteles ca, exact ca pe timpul lui Ceausescu, Sanatatea si Invatamantul u fost lasate la coada din motive pe care le cunoastem cu totii: cand nu sunt bani la buget, taiem exact din viata oamenilor, adica din Sanatate, si din educatia lor, adica din Invatamant.

Sunt copii bolnavi care isi asteapta randul la un raspuns din partea Ministerului Sanatatii, dar ei, de fapt, stau la rand la Moarte. Pentru ca indiferenta, cinismul, aroganta UCID. Copii astia au nevoie de tratamente costisitoare, parintii lor plang noaptea, iar dimineata, cu ochii aia rosii de nesomn, de ingrijorare, umbla pe la Ministerul Sanatatii cautand cativa banuti pentru a-si salva odraslele.

Este chinuitor sa vezi asemenea situatii, dar este si mai chinuitor sa nu poti reactiona: birocratie si violenta din partea celor care ar fi trebuit sa aiba un minimum de decenta, pentru ca sunt platiti din banii parintilor aceia haituiti de boala copiilor lor.

Eu, unul, sunt un privilegiat: ma mai cunoaste lumea, insa, marea majoritate a disperatilor ca mine urla cu cuprinsa de o imensa disperare muta.

Tot ceea ce-mi doresc este sa mai apuc ziua in care un copilas bolnav de leucemie sa-si primeasca banii pentru tratament oriunde in lumea asta. Pentru ca nu exista un lucru mai pretios decat acel micut chinuit de o boala cumplita si necrutatoare, exact ca Statul Roman.