Trebuia sa fie un vernisaj...
Autor: Elena Leonte
Data publicarii: 01/03/2010
De Martisor, prin anii 70 - 90, aveam bucuria unui vernisaj „Mircea ISPIR" - pictor iesean de notorietate, recunoscut de lumea artelor romanesti, destul de greu de multumit.
Nascut la 1 martie 1939, Mircea Ispir obisnuia sa faca surprize numerosilor prieteni si admiratori prin oferte diferite: daca nu era o noua expozitie, era o agapa deosebita, in cadrul careia maestrul isi anunta voalat proiectele, iar „maiastra" - sotia sa Lucia - se intrecea in a fi gazda de mare audienta.
„Publicul vernisajelor lui Mircea Ispir era unul special" - observase corect criticul de arta Radu Negru, dus si el in inaltimile de unde poate contempla in voie tot ce e arta pe pamant. Semnau prezenta la aceste sarbatori deosebite toti colegii de la Liceul de Arta, unde profesase indelung, de la Teologie, unde sustinuse, de asemenea, cursuri, amici de la studiile bucurestene (si de unde-i veneau cronicarii si prezentatorii), prieteni din copilaria dorohoiana, amatori de arta, elevi ai maestrului si chiar parintii lor...
Acum, de Martisor, obisnuitii vernisajelor de altadata ne-am adunat la comemorarea a 5 ani de la plecarea artistului inspre Dumnezeu, Cel despre care se spune ca are pentru creatori o empatie evidenta.
Aflate in casele multor ieseni - eu insami ma bucur de cateva renumite portrete ispiriene si o Iarna, albastriu-inserata - tablourile, inramate dupa gustul lui desavarsit, sunt reprezentative pentru gravitatea cu care Maestrul privea lumea.
Bonom, asezat si iubitor de traditii, ca orice provincial de familie buna, Mircea Ispir era de o sensibilitate adanca pe care doar tristetea panzelor sale o devoala... Il vor redescoperi alte generatii care vor simti adancimea trairilor sale incorporand durerile lumii, ca pe adevarate opere de anticipatie.
Ne-am promis, toti cei care am simtit regretul de nu fi repetat bucuria unui vernisaj, ci tristetea unei comemorari, sa ne mai vedem, sa povestim despre el, sa-i organizam o retrospectiva...
Si asta numai primavara, cand amestecul de tristete si bucurie, de moarte si regenerare este mai evident si se potriveste atat de mult artei lui Mircea Ispir.
Primaria Iasi
