Calin CIOBOTARI
A binevoit sa se nasca prin 1979, sa faca un liceu anonim pe undeva prin judetul Suceava, apoi sa umble dupa Adevar, Bine, Frumos si alti cai verzi pe pereti la Facultatea de Filosofie din Iasi. A mai facut un masterat si alte cateva chestii care nu-i folosesc la nimic. Pentru ca nu a fost pus prea mult la treaba, a avut timp sa se prosteasca in continuare, producand o serie de carti (proza, dramaturgie, publicistica), dintre care una aparuta la Editura Polirom („ssst! Generalul viseaza…”). In 2008, pe scena Teatrului National Iasi i s-a montat piesa „Iov si salubrizarea”. Cartea de munca o are la Muzeul Literaturii Romane Iasi (redactor la revista „Dacia literara”). Mai ia bani de pe la „Flacara Iasului” si de pe la doua servicii secrete. E insurat de mai bine de sapte ani si, in consecinta, are o viziune negativista asupra existentei. Cam atat, deocamdata…
|
Un artist atipic Autor: Calin CIOBOTARI Data publicarii: 29/04/2010 Pe Mihai Cotovanu il stiu de niste ani buni, de pe vremea cand nici eu, nici el inca nu aveam fire albe in par. Inainte de a-l cunoaste pe el, i-am cunoscut pictura si intalnirea de dupa, cea cu omul, a fost doar o formalitate. Da, pentru ca Mihai Cotovanu face parte din acei putini artisti care isi transplanteaza fiinta in ceea ce creeaza. Despre luminozitatea cu totul speciala pe care acest om o degaja, despre simplitatea rafinata in care se exprima, despre bunul sau simt innascut si curatenia-i etica formidabila, am mai scris si cu alte prilejuri. Ultima sa isprava culturala, insa, ma determina sa revin la el, ca la o Ithaca a autenticitatii si a ceea ce ar trebui sa se inteleaga prin liber-profesionalism. S-a intamplat taman la casa artistului, de pe melancolica strada Brandusa, unde, de ceva vreme, functioneaza Galeriile de Arta Sofia. Intr-un spatiu expozitional generos, impresionand prin eleganta, bun gust si stiinta a spatializarilor artistice, Cotovanu s-a dovedit inca o data superior contemporanilor sai. De data aceasta prin generozitate, caci ce altceva decat generozitate indica gestul dezinteresat de a deschide o galerie particulara?! Mai ales in vremuri tulburi, in care mai toti sunt pusi pe capatuiala, pe jaf cultural si pe gainarii spirituale. Impotriva curentului, peisagistul iesean face arta de dragul artei. Inteligent, intelegand criza timpului sau, constient de rutina in care au intrat cele cateva galerii "oficiale" ale Iasului, pictorul cu pricina si-a pus la dispozitie toposul intim pentru a gazdui importante colectii de arta, concursuri de gen, expozitii ale unor confrati si asa mai departe. Se spune ca omul sfinteste locul. N-as fi crezut cu adevarat in aceasta vorba daca nu l-as fi cunoscut pe Mihai. Duminica trecuta, insa, cine trecea pe strada Brandusa n-avea cum sa nu simta ca ceva pluteste in aerul primavaratec, un fel de adiere delicata de sfintenie, suras eteric venind de nicaieri. O duminica a spiritului, in care odihna activa de la Galeriile Sofia a facut posibila o intalnire cu doi dintre acuarelistii de altadata: Stefan Mironescu si Gustav Kollar, ale caror lucrari din colectia Constantin I. Sirbu au fost expuse in binecuvantatul spatiu cotovanian. Si, in linistea patriarhala a strazii, ora de arta predata de gazda si de maestrul Valentin Ciuca a compensat mult din tumultul vietii de fiecare zi. Caci nu doar galeria in sine este o bijuterie, ci si peisajul, la propriu, in care ea este plasata: o curte terasata, cu trepte de pe care vezi orasul ca-n palma, verdeata, libertate, respiratie, senzatie de familiaritate... Lume de foarte buna calitate - profesorul universitar Livia Ciuperca, directorul Directiei pentru Cultura, Vasile Munteanu, profesorul si colectionarul Hortensiu Aldea - sunt doar cateva exemple - atmosfera speciala, vernisaj profund. Fara indoiala, Mihai Cotovanu este un artist atipic, un personaj fara de care Iasul ar fi, poate, mai banal, mai meschin. E un gentelman al penelului si, imi permit sa cred, un vizionar. Nu in sensul ca vede viitorul, ci in sensul ca viziunile sale asupra artei descriu apasat si amplu cum ar trebui sa arate viitorul artei.
|