Un penson alb-albastru

Sunt stadioane, de-a lungul si de-a latul meridianelor si paralelelor globului, care au un ceva, numai al lor, intre ele apucand sa pasesc si eu pe poarta celebrului Azteca, din Mexico City, un gigant de peste o suta de mii de locuri in tribunele caruia exista o salba de apartamente de lux in care locuiesc marii suporteri. Tot in Mexic, mai spre Pacific, celebrul Jalisco din Guadalajara ramane in memorie pentru aleea cu vedetele de la Mondialul din 1970, adica statuile dedicate cate unui jucator din fiecare echipa participanta; de la noi, Dembrovschi... Nu mai putin interesant este Olimpico di Roma care are o intrare strajuita de marmore infatisand, in miscare, sporturile olimpice. Si cate vor mai fi fiind...

La Iasi, pe Copou, arena, dincolo de tabela de marcaj-monument istoric (de interes pentru bio-fizicienii care studiaza bio-mecanica manuirii tablelor cu scorul) si de parcurile care flancheaza locul, nimic nu pare sa spuna altceva decat spun majoritatea stadioanelor din tara.

Pentru cei care au, insa, si placerea de a da un ocol tribunelor si de a privi din mai toate partile vesel-trista arena, exista si ceva mai altfel decat la Vaslui, Bistrita ori Stefan cel Mare. E vorba de niste picturi, exterioare si interioare, incepute acum vreo doi ani, fresce care vor ajunge, incet dar sigur, sa acopere zidurile stadionului. Multi au vazut pictate simbolurile traditionale ale Politehnicii in apropierea intrarii de la oficiala; altii au trecut pe langa furtuna de mingi de futbol indreptate spre poarta adversa, pe un perete din interiorul sectorului administrativ, ambele lucrari fiind semnate de plasticianul Vasilian Dobos. Mai nou, prietenul celui amintit, si de slujba, si de suferinta artistica, Florin Buciuleac, a pornit, pe legea concurentei si, vis a vis de lucrarea amicului Dobos, a declansat si el o alta furtuna, cea a armasarilor care ataca cu nechezat si galop blazonul Politehnicii.

Am tras de pe ea cearceaful inaugural recent, vinerea trecuta, si am admirat (alaturi de alti apropiati ai truditorilor de la Poli) compozitia lui Buciuleac. O rafinata selectie de simboluri iesene, creionate sugestiv, in umbre si penumbre si aliniate peste fix cele 7 coline (in ordine de lectura: Biblioteca Universitara, Palatul Culturii, Mitropolia, Golia si la fel de celebra cafenea literara Boeme din gura Copoului) este vegheata de deasupra de blazonul alb-albastru peste care se napustesc doi armasari, adica cei doi caluti iesiti din clasica sigla, si care se ridica, cu tot Iasul, si plini de speranta, deasupra lumilor, sub care ramane gazonul, ca loc al genezei.

Alfel spus, Buciuleac, pe o fresca de vreo 10 metri patrati, le spune politehnistilor sa fie demni de Iasi si vajnici armasari, nu doar in dormitor ori la bodega, ci mai ales in fata tribunelor. Pana va fi tot stadionul o pictura, mergeti de vedeti inceputul...