Unde s-au dus, unde-au apus?!...

Nu stiu cum se face, dar peste grandioasele proiecte ale Iasului cultural s-a lasat un fel de ceata densa, de nu-ti mai ajung toate cutitele lumii s-o tai. E drept, nu mai e nici o campanie electorala care sa genereze vorbe de duh si betie de cuvinte, precum cea cu "Iasul capitala culturala". Da, caci cum altfel ne-am putea explica tacerea subita desenata pe acest subiect? Nici macar Adi Cristi, solfegiatorul ideologic numarul unu al municipalitatii, nu mai scrie cu activismul CUG-ist cu care mazgalea anul trecut despre cate-n luna si in stelele culturii bahluiene. Are dreptate Florin Ghetau cand se intreaba pe blogul sau despre subiecte precum acesta, au dreptate si altii care pun mana streasina la ochi spre a privi mai bine neantul.

Si nu este singura intrebare retorica ce se poate formula in privinta faptelor "de arme" ale facatorilor si desfacatorilor de cultura. Ati mai auzit vorbindu-se despre celebra Directie pentru Cultura din cadrul Primariei? Cea care urma sa coordoneze minunatii de proiecte, sa elaboreze strategii pe termen lung, sa duca ...pe cele mai inalte culmi mareata cultura locala, sa acceseze fonduri de tot felul, sa traseze prerogative si destine. Aprobata, asezata frumos pe hartie si ingropata. Odihneasca-se in pace...

Ma mai gandesc, desigur, si la Ateneul Tatarasi, acolo unde interimarul Andries Petrica face lampa mica, in asa fel incat, in beznele tatarasene, nu poti sa fii decat nostalgic dupa epoca Benoit Vitse. Unul sau doua spectacole, cu fiica interimarului semnand o scenografie, nu de alta, dar sa mai faca si ea un ban pe vreme de criza, si cam atat, cam atat. Adio dezbateri, adio expozitii, adio agitatie constructiva, adio si n-am cuvinte...

Nu se leaga nimic in cultura ieseana, asta-i adevarul, ne place sau nu! Un val de manageri foarte slabi continua sa erodeze inutil tarmurile acestei culturi. Manageri fara viziune, fara daruire, fara anvergura, intepeniti in proiect si in card, manageri de la care nimeni nu mai asteapta nimic, in afara de maruntisurile de fiecare zi, de fiecare repertoriu, de fiecare "actiune culturala" bifata. S-au tupilat acum cu totii pe sub faldurile protectoare ale crizei, cautandu-si justificari peste justificari in tot felul de lipsuri.

Mai nou, trambitele intelectualitatii militeaza pentru schimbarea Zilei Nationale a Romaniei, sperandu-se iluzoriu ca Iasul va renaste daca tara asta falimentara va desface sampaniile amaraciunii pe 24 ianuarie, si nu pe 1 decembrie. Iar semnaturi, iar liste, iar declaratii de presa, iar vise cu ochii deschisi, iar batai sonore cu pumnul in piept, iar trecutul scos din morminte spre a decora sufrageriile viitorului.

Pana cand, oare?!