Vestitorul primaverii din Piata Chirla, manca-ti-as!

Asteptam duminica dimineata tramvaiul, in Piata Chirila, cand aud in spatele meu o voce ragusita: „Ia martisoru', ia martisoru', ba! Sunt vestitoru' primaverii, ia martisoru', ba, nene!". Ma intorc, ma uit, ma cutremur: o dihanie negricioasa, cu cazierul inscriptionat in codul genetic, cu nasul tesit de pe la vreo lovitura primita candva-cumva si murdar cum nu s-a mai vazut. In maini, agita un carton slinos pe care se balanganeau cateva martisoare chinuite de timp. Am cautat poezie in contrastul dintre unghiile pamantii sub care pesemne se aflau ramasite din anii '80 si simbolistica martisorului, intre mizerabilul carton si sangeriile podoabe, dar n-am reusit sa gasesc decat o privire mahmura si blazata. In cele din urma, doua distinse cetatence de etnie rroma au venit sa vada care-i faza. Dupa aceea a venit tramvaiul si nu mai stiu daca vestitorul primaverii din Piata Chirila a rezolvat ceva. Sau, elevat vorbind, n-am mai aflat nimic despre finalitatea demersului comercial.

***

Ma cam plictisesc tarabele astea pe care le vad in fiecare an, bagate in ochii trecatorilor inca de pe la jumatatea lui februarie. Nu de alta, dar sa prinda si Valentin-ul si Dragobetele si 1 Martie si 8 Martie. Ma rog, chestie de marketing... Mereu aceleasi produse, comercializate cu acelasi sictir de indivizi si individe care, daca inca nu au trecut pe la puscarie, sigur o vor face intr-o buna zi. Stradalitatea asta de prost gust strica mult dintr-o traditie daca nu frumoasa, macar interesanta. Si macar a noastra...

***

Sambata seara, cu George Banu in drum spre Teatrul National. Undeva pe Stefan cel Mare, reputatul teatrolog se opreste brusc in fata unei vitrine si exclama: „Martisoare!". L-am asteptat vreo zece minute. A iesit fericit. In Franta, unde locuieste domnia sa, „filosofia" martisoarelor nu a avut niciun ecou, niciodata. Asa ca Banu, la fel ca multi altii, tanjeste dupa ceea ce mie, astazi, mi se pare plictisitor si agasant. „Le-am luat pentru sotia mea, care e frantuzoaica. Sunt curios ce va spune!", mi-a marturisit.

***

Imi amintesc, totusi, cat de intens traiam momentele martisor-iale in urma cu vreo douazeci de ani, in oraselul meu bucovinean, cand pe 1 Martie primeau martisoare baietii, iar pe 8 Martie - fetele. In ultima noapte de februarie nici nu puteam dormi de emotie sau, cum am zice acum, de stres. A doua zi, seara, contabilizam „comoara" primita. Pe 2 Martie, faceam schimburi cu alti baieti, in asa fel incat pe 8 Martie sa am ce oferi colegelor mele. Erau, cred, printre primele experiente sentimentale pe care le traiam. Noi, pustanii de clasa a patra... Plus ca, pe vremea aceea, recitam impecabil, ca un papagal turbat, „Vestitorii primaverii", de George Cosbuc, din care astazi imi aduc aminte doar inceputul: „Dintr-alte tari de soare pline/ Pe unde ati zburat straine/ Veniti dragi pasari inapoi/ Veniti cu bine". Intre timp, mi-am dat seama ca pasarile cu pricina puteau fi banale ciori, la fel cum am inteles ca intre vestitorii primaverii si infractorii de prin Piata Chirila nu e nicio diferenta. Pana la urma, e vorba de progres, nu-i asa?!